Ultimele stiri

Acțiune pentru combaterea vitezei excesive, în județul Constanța: au fost aplicate peste 760 de amenzi

Sursă foto: IPJ Constanța

În perioada 13-14 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, împreună cu cei ai formațiunilor rutiere din județul Constanța, au desfășurat acțiuni punctuale pe linia verificării respectării regimului legal de viteză.

În urma activităților, la care au participat zilnic, în medie, 35 de polițiști, au fost aplicate 768 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 390.000 de lei, dintre care 471 pentru depășirea limitei legale de viteză.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 34 de permise de conducere, dintre 19 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale.

De asemenea, au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare.

Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, polițiștii rutieri vă recomandă:

  • Respectați întotdeauna limitele legale de viteză, adaptând viteza la condițiile de drum și trafic.
  • Mențineți o distanță suficientă față de autovehiculul din față pentru a avea timp de reacție în caz de urgență.
  • Evitați depășirile riscante și manevrele imprudente care pot provoca accidente.
  • Fiți atenți la semnele de circulație și la indicatoarele privind limitele de viteză, mai ales în zonele cu risc ridicat (școli, zone rezidențiale, curbe periculoase).
  • Fiți conștienți de faptul că viteza excesivă crește riscul producerii unor accidente grave, cu consecințe severe pentru toți participanții la trafic.