Președintele american Donald Trump a reacționat miercuri seară, 10 septembrie, după ce Rusia a invadat cu drone spațiul aerian al Poloniei.
Trump a postat pe rețeaua Truth Social un mesaj misterios în care întreabă de ce a încălcat Rusia spațiul aerian polonez, după care parcă anunță ceva, dar numai el știe ce.
Ce se întâmplă cu încălcarea de către Rusia a spațiului aerian al Poloniei cu drone? Hai că începe!”, a scris liderul de la Casa Albă pe rețeaua de socializare pe care o deține.
Armata poloneză a doborât marți noapte, 9 septembrie, mai multe drone rusești care au încălcat spațiul aerian al Poloniei în timpul unui atac asupra Ucrainei, incident ce a determinat închiderea unor aeroporturi și mobilizarea avioanelor NATO.
Autoritățile de la Varșovia au ridicat nivelul de alertă și au avertizat populația să rămână în case, în timp ce exercițiile militare ruso-belaruse programate în apropierea graniței sporesc tensiunile regionale.






