Trei bărbaţi care făceau lucrări la carosabil, pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona localităţii Boiţa, au murit, marţi după-amiază, după ce au fost loviţi de o cisternă. Alte două persoane au fost evaluate medical, dar au refuzat transportul la spital.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 230, pe sensul de mers spre Sibiu, în zona localităţii Boiţa, judeţul Sibiu, unde trei persoane care făceau lucrări la partea carosabilă, pe banda nr.1, au fost acroşate de un autotren.
ISU Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD, maşina medicului de urgenţă, o autospecială de descarcerare, una de transport personal şi victime multiple, una de stingere, fiind direcţionată şi o ambulanţă SAJ.
În accident au fost implicate o autocisternă (fără încărcătură) şi o autoutilitară. Din nefericire, trei persoane de sex masculin prezintă leziuni incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul acestora. Echipajele SMURD şi SAJ au evaluat medical două persoane, un bărbat şi o femeie. Ambii au refuzat transportul la spital”, a precizat ISU Sibiu.
Traficul rutier este oprit pe sensul de mers spre Sibiu, fiind deviat pe la nodul rutier de la kilometrul 225.