Preşedintele Nicuşor Dan face, astăzi, o vizită în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Limbii Române. Şeful statului român a fost primit de către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Reşedinţa de Stat, iar la ora 10:00 şeful statului va participa la evenimentul ”Marea Dictare Naţională”, din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
Sunt deosebit de onorat să fiu împreună cu dumneavoastră aici. Mulţumesc, doamna preşedinte, pentru invitaţie. Ştiţi că începând din 2011 această zi este celebrată şi în România, Ziua Limbii Române, în mod oficial, şi poate n-ar fi rău să copiem şi Marea Dictare Naţională. Am putea să începem cu clasa politică, de exemplu.
Revenind serioşi, vă mărturisesc că sunt foarte emoţionat pentru că, aşa cum spunea doamna preşedinte, eu tot timpul am considerat limba română un dat. M-am născut, am vorbit limba română, am făcut şcoala în limba română şi dumneavoastră, în opinia mea, aţi dat un exemplu lumii întregi prin lupta pe care aţi dat-o în timp, în ciuda tuturor presiunilor, pentru a păstra această limbă şi această identitate. Şi acum din nou sunteţi, în opinia mea, un exemplu pentru Europa şi pentru lumea întreagă, pentru modul în care încercaţi să apăraţi democraţia în faţa aceloraşi tipuri de presiuni care vin din aceeaşi parte şi dovediţi prin asta că sunteţi mai europeni decât europenii şi că locul dumneavoastră este în Uniunea Europeană”, a subliniat Nicuşor Dan.
Limba română este, dincolo de a fi o identitate, este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi. România şi Republica Moldova sunt ţări care au valori comune, care au nevoie una de cealaltă şi este responsabilitatea noastră să ne ajutăm unii pe ceilalţi, astfel încât aceste două ţări să aibă un viitor luminos în lumea pe care o construim noi toţi. Din partea României, din partea mea personal, toată prietenia şi toată deschiderea pentru a construi aceste legături”, a conchis Nicuşor Dan.
La 11:15, preşedintele va depune flori la bustul poetului Mihai Eminescu din municipiul Străşeni, iar la 11:45 va participa la concertul dedicat Zilei Limbii Române, la Casa de Cultură din Străşeni.
Recent, preşedintele s-a aflat în Republica Moldova, dar în vacanţă, a făcut plimbări în natură şi a participat la festivaluri alături de Maia Sandu