Ultimele stiri

Scenă inedită la Curtea de Apel Constanța. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, așteptat de Marian Ceaușescu cu un costum de pușcăriaș

Sursă foto: captură video

Miercuri, 27 august, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a prezentat la Curtea de Apel Constanța, unde instanța urmează să decidă dacă va fi plasat în arest preventiv sau dacă își va continua activitatea sub control judiciar.

În ziua precedentă, marți, edilul solicitase o amânare invocând lipsa avocatului, iar judecătorii i-au oferit un nou termen, programat astăzi, la ora 10:30.

La sosire, Radu a fost întâmpinat într-un mod cu totul inedit de Marian Ceaușescu, care avea în mână un costum de pușcăriaș pe care era scris numele edilului dar și „Borfaș No. 00001”.

Cristian Radu este cercetat în prezent pentru nu mai puțin de cinci infracțiuni de luare de mită, una în formă continuată, și pentru spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, faptele în discuție s-ar fi comis între anii 2020 și 2025, iar investigațiile vizează modul în care administrația locală ar fi fost utilizată pentru exercitarea unor presiuni și facilitarea unor acte de corupție.

Lasati un comentariu