Pentru Andrei, un băiețel de 6 ani din Năvodari, ultimele două zile au fost pline de tristețe. Cineva i-a furat bicicleta care îi aducea atâta bucurie. Pentru un copil, o astfel de pierdere înseamnă mai mult decât un obiect dispărut: înseamnă lacrimi, dezamăgire și dor.
Daniel, polițist în cadrul IPJ Constanța, aflat în timpul liber, l-a observat pe stradă pe cel bănuit că ar fi sustras bicicleta. Fără să stea pe gânduri, a cerut sprijin colegilor săi și, împreună, au reușit să recupereze bicicleta.
Cel mai important lucru, însă, nu a fost obiectul în sine, ci emoția care a urmat. Bucuria din ochii lui Andrei, reîntâlnirea cu bicicleta și zâmbetul sincer al unui copil care și-a regăsit prietenul pierdut – toate acestea au fost cea mai mare răsplată pentru oamenii legii.
Timp de două zile, Andrei, un băiețel de 6 ani din Năvodari, a fost foarte trist. Cineva îi furase bicicleta.
Pentru că munca noastră nu înseamnă doar legi și dosare penale. Uneori, cea mai mare reușită este să readuci zâmbetul în ochii unui copil. Iar Daniel a fost eroul din povestea lui Andrei”, au transmis polițiștii constănțeni.
La final, Andrei și cel mai bun prieten al său au cerut o fotografie cu Daniel, eroul lor. În acel moment, două inimi de copii și un polițist au împărtășit o victorie simplă, dar cu adevărat prețioasă: triumful binelui și al omeniei.