Uniunea Europeană și administrația Trump au anunțat joi, printr-un comunicat comun, introducerea unor taxe vamale de 15% pentru mașinile și produsele farmaceutice europene exportate în Statele Unite. Acordul, încheiat la sfârșitul lunii iulie după luni de negocieri tensionate, nu prevede scutiri pentru vinurile și băuturile spirtoase – o concesie solicitată insistent de Franța și Italia.
Din nefericire, nu am reușit ca acest sector al vinului să fie inclus la scutiri”, a declarat comisarul european Maros Sefcovic, care a precizat însă că discuțiile continuă și „ușile nu sunt închise pentru totdeauna”.
Noua înțelegere prevede ca taxa unică de 15% să fie aplicată și asupra automobilelor europene, ceea ce reprezintă o scădere față de nivelul actual de 27,5%. Sefcovic a spus că a primit asigurări din partea americană că măsura va fi aplicată retroactiv, de la 1 august.
Până la revenirea la putere a președintelui Donald Trump, nivelul mediu al tarifelor vamale era de aproximativ 4,8%, însă Washingtonul amenințase cu creșteri mult mai mari în lipsa unui acord.
Intrarea efectivă în vigoare a tarifelor de 15% va depinde de adoptarea de către Uniunea Europeană a unui act legislativ privind reducerea propriilor taxe vamale.
Acționăm cu hotărâre pentru a lansa procesul legislativ cât mai rapid posibil”, a subliniat Sefcovic.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat pe platforma X acordul, afirmând că acesta aduce „previzibilitate întreprinderilor și consumatorilor noștri”.
Pe lângă componenta tarifară, Bruxellesul s-a angajat să importe energie americană în valoare de 750 de miliarde de dolari și să realizeze investiții suplimentare de 600 de miliarde de dolari pe piața din Statele Unite.