Compania Alstom a prezentat, joi, prima locomotivă electrică Traxx produsă pentru Autoritatea pentru Reforma Feroviară (ARF), care a sosit în România. Locomotiva va fi în testări la Centrul de Testare Făurei pe parcursul lunii august, urmând un program de testare în Germania, pe linii certificate TSI.
Locomotiva are în prezent un finisaj temporar de culoare albastră, aplicat pentru a proteja suprafaţa în timpul testelor”, arată comunicatul de presă al Alstom.
După finalizarea programului de testare, va fi implementat aspectul vizual final, de culoare roşu închis.
Intrarea în programul de testare a primei locomotive Traxx pentru ARF este „un progres semnificativ în angajamentul nostru de a furniza soluţii de mobilitate sustenabile şi de înaltă performanţă pentru România”, declarat Gabriel Stanciu, director general al companiei Alstom pentru România, Bulgaria şi Moldova, conform sursei citate.
Noile locomotive vor aduce un impuls major capacităţilor de transport feroviar ale ţării, atât în ceea ce priveşte viteza, cât şi fiabilitatea”, a adăugat el.
Locomotiva ar putea tracta primul tren de pasageri în primăvara anului 2026, a mai adăugat Gabriel Stanciu, conform Club Feroviar.
Locomotivele Traxx vor avea patru osii și o viteză maximă de 200 km/h. În plus, vor putea tracta până la 16 vagoane de călători. Sistemul îmbarcat de semnalizare ERTMS, de ultimă generație, va asigura eficiență, siguranță și interoperabilitate completă.
Contractul prevede livrarea a 16 locomotive, însoțite de servicii de mentenanță și reparații pentru 20 de ani. Acesta poate fi extins cu încă 20 de ani printr-un acord suplimentar.
Livrările sunt programate să înceapă în prima parte a anului 2026.