Ultimele stiri

„Pescărușul” iese din uitare: singura statuie de for public din Mamaia este readusă la lumină, după peste 50 de ani

Stațiunea Mamaia redescoperă o lucrare de artă uitată timp de decenii. Sculptura „Pescărușul”, realizată în 1969 de artistul Spiru Sabiescu, a fost reamenajată și pusă în valoare în această vară, devenind astfel un punct de interes cultural în peisajul litoralului românesc.

Anunțul a fost făcut de consilierul local Ionuț Stoica, care a explicat că lucrarea este singura statuie de for public din Mamaia care a beneficiat de o intervenție de restaurare și recontextualizare peisagistică.

Este o sculptură uitată timp de decenii care iese, în sfârșit, la lumină. Turiștii și localnicii o redescoperă acum, într-un cadru care îi face, în sfârșit, dreptate”, a transmis acesta.

Sculptura, realizată din piatră de Măgura, înfățișează cu simplitate și forță un pescăruș în zbor – simbol al libertății și al mării. A fost instalată în anul 1970, în fața fostului Hotel București, unde a rămas mai bine de 50 de ani, fără placă, fără nume, fără autor cunoscut. Abia acum, printr-un efort de identificare și revalorizare, opera lui Spiru Sabiescu este recunoscută oficial.

Lucrarea nu a fost niciodată semnată, motiv pentru care identitatea autorului a rămas necunoscută timp de decenii. Redescoperirea ei aduce nu doar o recuperare culturală importantă, ci și un act de justiție artistică pentru un creator discret, dar cu o sensibilitate aparte.

Prin noua amenajare, statuia capătă un nou statut. Nu mai este doar un element de decor, ascuns între clădiri, ci devine un reper cultural – o lucrare cu nume, autor și poveste”, a mai spus consilierul local.

Lasati un comentariu