Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, în cursul acestei dimineți, în jurul orei 06:03, în stația Agigea Ecluză (linie simplă), două vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat (dintre care unul este răsturnat).
Trenul aparține operatorului privat de marfă TFG, avea în compunere 25 de vagoane (încărcate cu piese auto) și circula pe distanța Ciumești – Constanța Feryboat.
În prezent, circulația feroviară pe distanța Constanța – Mangalia este temporar oprită, două trenuri (8803 și 8370) staționând în gările adiacente.
Potrivit ISU Dobrogea, trenul deraiat blochează drumul unui tren personal cu pasageri, între Lazu și Sanatroiul Agigea. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. La fața locului intervine Detașamentul Port cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
Circulața feroviară reluată pe un fir
Potrivit pompierilor, trenul de pasageri (8 vagoane cu aproximativ 200 persoane) s-a pus în mișcare către destinația Mangalia. Se circulă alternativ pe o singura linie de tren, se lucrează pentru eliberarea celeilalte linii. Suprafață de cale ferată afectata este de aproximativ 100 m. Încărcătură trenului marfar este de piese auto, nu sunt scurgeri de combustibil ori victime.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 08:57, traficul feroviar pe ruta Constanța – Mangalia a fost reluat în condiții de siguranță.