Ultimele stiri

CONSTANȚA. „Ne simțim trădați de către Primărie”. Consultare pentru PUZ-ul Palazu Mare: locuitorii cer oprirea proiectelor imobiliare

Tensiune maximă în Palazu Mare. Locuitorii cartierului constănțean se opun ferm Planului Urbanistic Zonal propus de autorități, denunțând un nou val de haos urbanistic și acuzând administrația locală că a abandonat complet interesul comunității în favoarea dezvoltatorilor imobiliari.

Dezbaterea publică programată marți, 29 iulie, la sediul Primăriei Constanța, în sala „Remus Opreanu”, a adunat zeci de cetățeni din Palazu Mare, un cartier care de ani de zile trăiește sub presiunea unei dezvoltări necontrolate, cu blocuri ridicate printre case, pe străzi înguste, fără infrastructură adecvată și fără o minimă coerență urbanistică. Cetățenii s-au mobilizat masiv în fața primăriei, cerând explicații, prezentând documente și exprimându-și nemulțumirea față de modul în care PUZ-ul actual a fost întocmit și supus consultării publice.

Nemulțumirea vine pe fondul unui istoric tensionat. PUZ-ul precedent, adoptat în anul 2011 și care permitea construirea de blocuri între case, a fost suspendat de Consiliul Local Constanța în august 2023, apoi anulat definitiv de instanță în februarie 2025. Cu toate acestea, în perioada de suspendare, Primăria Constanța a continuat să emită autorizații de construire și certificate de urbanism, în baza unui document considerat nul din punct de vedere legal. Potrivit reprezentanților comunității, doar în intervalul scurs de la suspendarea PUZ-ului și până în prezent, au fost emise peste 25 de autorizații și zeci de certificate, ceea ce sugerează o lipsă totală de respect față de hotărârile judecătorești și de voința locuitorilor.

La dezbaterea publică, oamenii au acuzat lipsa de transparență în elaborarea noului PUZ, elaborat de firma Agorapolis, și au susținut că documentul este „făcut cu dedicație” pentru investitori și dezvoltatori. Planșele prezentate ar include străzi care nu există în realitate, blocuri P+8 amplasate în imediata apropiere a caselor și retrageri care nu respectă nicio normă de urbanism sau bun-simț. Oamenii au reclamat lipsa studiilor de însorire și faptul că nu a fost realizată nicio consultare reală cu cetățenii din zonă înainte de elaborarea propunerilor.

Reprezentanții Asociației Palazu Mare au fost vocali și bine pregătiți. Aceștia au cerut suspendarea imediată a procesului de consultare publică și reluarea întregii proceduri, de la zero, cu o implicare reală a comunității. Ei au avertizat că Palazu Mare este pe cale să devină un nou caz de eșec urbanistic major, în care infrastructura rutieră, rețelele de utilități și serviciile publice sunt complet depășite de ritmul construcțiilor speculative.

Printre cele mai grave probleme semnalate se numără amplasarea blocurilor pe străzi cu o lățime de sub trei metri, fără trotuare, fără spațiu pentru autospecialele de pompieri sau ambulanță, lipsa locurilor de parcare, afectarea calității vieții prin umbrirea totală a locuințelor existente, dar și destabilizarea solului prin săpături adânci, care au dus deja la fisuri în pereții unor case și blocuri.

Situația este cu atât mai gravă cu cât vorbim despre un cartier rezidențial care ar fi trebuit să păstreze caracterul de zonă de case, cu un regim redus de înălțime, spații verzi și infrastructură modernă. În realitate, cartierul s-a transformat într-un șantier permanent, în care fiecare dezvoltator construiește după propriile reguli, fără să respecte un cadru unitar. Autoritățile sunt acuzate că tolerează acest haos și chiar îl încurajează prin pasivitate sau decizii obscure.

Comunitatea locală cere stoparea imediată a oricăror lucrări în baza autorizațiilor emise ilegal, refacerea completă a PUZ-ului, consultări reale și transparente și sancționarea celor responsabili de situația actuală. Cetățenii au promis că nu vor renunța și că vor continua să lupte prin toate mijloacele legale pentru apărarea cartierului în care trăiesc.

Lasati un comentariu