Ultimele stiri

Elicoptere ale MAI intervin în Suceava pentru evacuarea turiștilor și localnicilor blocați de inundații

Sursă foto: Facebook/MeteoPlus

Un elicopter al Ministerului de Interne a fost trimis în județul Suceava, iar altele urmează să decoleze în curând către Moldova, pentru a evacua un grup de turiști blocați la o pensiune, dar și mai mulți localnici din zonele afectate de inundații, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat.

Primul elicopter va sosi în câteva minute acolo. Și mai sunt pregătite încă două elicoptere. Sunt probleme cu condițiile meteo de trecere în unele zone, dar vor ajunge acolo și vor asista la evacuare. Avem 22 de persoane care sunt izolate într-o pensiune, însă există loc de aterizare și atunci vor fi evacuate la rând cu elicopterul din zona respectivă. Dar din informațiile care le am de la inspectorul șef de acolo, mai există câteva persoane, poate chiar în jur de 20-30, care sunt în casele lor și nu pot să se autoevacueze din cauza apelor. Și acolo s-ar putea, depinde cum vor decide piloții și echipele de acolo, să fie ridicați cu troll-ul și evacuați din zona. Mai ales fiind sub cod, să nu ne trezim cu încă o situație și oamenii să nu fie evacuați”, a declarat la Digi 24, Raed Arafat.

În cursul nopții s-a lucrat permanent, a mai spus șeful DSU. Autoritățile s-au asigutat că intervențiile se fac prompt. Au fost mobilizate forțe, urmând ca acolo unde este nevoie, aceste forțe să fie suplimentate. Acolo unde nu mai sunt probleme pompierii vor interveni pentru curățirea locuințelor, gospodărilor, dar acolo unde sunt așteptate probleme urmează ca populația să fie evacuată.

Lasati un comentariu