Ultimele stiri

UPDATE. Incident grav în Delta Dunării! O ambarcaţiune cu turiști s-a răsturnat – patru persoane au murit!

Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea

O ambarcaţiune cu 13 oameni la bord s-a răsturnat, luni seara, în Golful Musura din Delta Dunării. Şase persoane purtau veste de salvare şi au ajuns la mal, dar echipele de intervenţie caută eventuale persoane dispărute. Patru persoane sunt în stop cardio-respirator şi li se fac manevre de resuscitare.

În urmă cu puţin timp, prin apel la numărul unic de urgenţă 112 a fost anunţat faptul că în zona Golfului Musura, Braţul Sulina, o ambarcaţiune în care s-ar afla 13 persoane s-a răsturnat. Din primele informaţii, şase dintre persoanele aflate în ambarcaţiune purtau veste şi au ajuns la mal, iar patru se află în stop cardio-respirator şi sunt în evaluarea personalului medical alocat la caz”, au

 transmis reprezentanţii ISU Tulcea.
Conform primelor informaţii, unele persoane care au purtau veste de salvare au putut fi recuperate. Altele se află în stop cardio-respirator, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare.
La locul incidentului sunt prezente trei ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean Tulcea, dar şi ambarcaţiuni de la ISU Tulcea şi Poliţia de Frontieră.
De asemenea, sunt căutate posibile persoane dispărute.

UPDATE 22:25 Din informațiile deținute până la aceasta oră, 10 persoane aflate în ambarcațiune sunt în evaluare la UPU Sulina.Din păcate, pentru 4 persoane implicate în evenimentul naval a fost declarat decesul.

În acest moment, misiunile de căutare sunt întrerupte, toate persoanele aflate în ambarcațiune au fost recuperate.

Din primele informații, se pare că ambarcațiunea a fost surprinsă de o furtună. Printre cei morți, se află și un copil.

Lasati un comentariu