Un tânăr de 27 de ani a ajuns după gratii după ce a urcat băut la volan și a fost implicat într-un accident. Individul s-a luat la bătaie cu un alt șofer, iar polițiștii chemați la fața locului l-au încătușat, moment în care tânărul l-ar fi agresat fizic pe unul dintre polițiști.
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice, distrugere și ultraj, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au reținut un bărbat, de 27 de ani, bănuit de comiterea faptelor.
La data de 25 iulie, în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DN 39, ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Autoturismul implicat, condus de bărbatul în cauză, și-ar fi continuat deplsarea către municipiul Constanța, iar la ieșire din localitatea Tuzla ar fi oprit pentru a verifica avariile, moment în care un participant la trafic s-ar fi oprit lângă acesta.
În urma unui conflict verbal spontan, conducătorul autoturismului avariat i-ar fi rupt tricoul pasagerului din vehiculul staționat ulterior.
La fața locului a ajuns echipajul de poliție din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, iar bărbatul de 27 de ani ar fi adresat injurii și amenințări polițiștilor, iar în momentul în care acesta ar fi fost imobilizat în vederea încătușării, l-ar fi agresat fizic pe unul dintre polițiști.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma administrării probatoriului în cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus reținerea, pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de ieri, 26 iulie, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia și, ulterior, instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, a transmis IPJ Constanța, într-un comunicat.