Direcția Națională Anticorupție (DNA) a declarat într-un răspuns pentru G4Media că Dragoș Anastasiu și Cristian Băciucu „au avut calitatea de martori denunțători” în dosarul penal în care o inspectoare ANAF a fost condamnată pentru luare de mită. Vicepremierul spune că nu a semnat şi depus un denunţ, ci a dat declaraţii. El anunţă că a cerut DNA copia ”presupusului denunţ”.
În dosarul la care faceți referire, cele două persoane menționate în solicitare au avut calitatea de martori denunțători, motiv pentru care la emiterea rechizitoriului la data de 17 mai 2018, procurorii anticorupție au dispus clasarea față de aceștia în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b din Codul de Procedură Penală raportat la art. 16 lit. d din Codul de Procedură Penală”, a transmis Direcția Națională Anticorupție, într-un răspuns pentru sursa citată.
G4Media spune că a întrebat DNA ce calitate au avut reprezentanţii firmei Touring Eurolines SA, Cristian Băciucu și Dragoș Michael Anastasiu, în dosarul penal privind-o pe Angela Burlacu, ce soluţie s-a dispus faţă de reprezentanţii firmei și de ce s-a dispus această soluţie.
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a transmis, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, după ce DNA a afirmat că a fost martor denunţător în dosarul în care a declarat că a dat mită de 8 ani unei funcţionare ANAF, că nu a semnat şi depus un denunţ, ci a dat declaraţii. El anunţă că a cerut DNA copia „presupusului denunţ”.
În scopul clarificării în spațiul public a calității mele de martor în dosarul privind faptele de corupție ale unor funcționari din ANAF, am trimis astăzi la DNA o solicitare scrisă prin care am cerut o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut. Reiterez faptul că eu nu am semnat și depus un denunț, ci am dat declarații cu privire la faptele care au avut loc”, a scris vicepremierul Dragoș Anastasiu, pe pagina sa de Facebook.
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a recunoscut că a dat mită timp de 8 ani unei funcţionare ANAF, care a fost şi condamnată, într-un dosar instrumentat de DNA. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a precizat că vicepremierul Anastasiu a avut calitatea de martor, iar circumstanţele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier şi cu atribuţiile acestuia.