Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 26 iulie, în municipiul Constanța.
Potrivit primelor informații, este vorba despre un incendiu produs la o mașină, pe strada Promenada, în zona plajei Modern,
La fața locului intervine Detașamentul Fripis cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B2 și o autospecială de descarcerare.
Intervenția este în desfășurare.
UPDATE. În urma incendiului au ars două autovehicule.
Incendiul a pornit din interiorul dubiţei şi s-a extins la cel de-al doilea autoturism care se afla în proximitate. Din incendiu a rezultat şi o victimă cu arsuri pe o suprafaţă de aproximativ 5% din corp, (gradul 1, gradul 2 şi gradul 3), aceasta fiind transportată la Spitalul Judetean Constanţa”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Ei au precizat că persoana rănită este proprietarul dubiţei, un cetăţean străin.