Departamentul de Justiție al Statelor Unite a anunțat formarea unui grup de lucru special pentru a investiga acuzațiile conform cărora administrația fostului președinte Barack Obama ar fi orchestrat o „conspirație de trădare” împotriva lui Donald Trump în contextul alegerilor prezidențiale din 2016, relatează The Guardian.
Decizia a fost luată după declasificarea unui set de documente ale administrației Obama de către Tulsi Gabbard, actualul director al serviciilor naționale de informații, care a prezentat public presupuse dovezi ale unei tentative de influențare ilegală a procesului democratic american. Gabbard a susținut că administrația Obama ar fi fabricat probe privind coluziunea dintre echipa de campanie a lui Trump și Rusia, într-un efort de a submina noul președinte ales.
Anunțul a fost făcut de procurorul general Pam Bondi, care a salutat colaborarea cu Gabbard și a promis o investigație „amplă și riguroasă”:
Departamentul Justiției este mândru să colaboreze cu directoarea Gabbard. Nu vom lăsa nimic necercetat pentru a face dreptate”, a declarat Bondi.
Totodată, doi senatori republicani influenți, Lindsey Graham și John Cornyn, au cerut numirea unui procuror special care să ancheteze posibilele abuzuri de putere din partea fostei administrații. „Este un caz clar și fără precedent de folosire politică a aparatului de securitate națională”, au transmis aceștia.
Potrivit afirmațiilor lui Gabbard, anchetele conduse în perioada post-electorală de FBI și de procurorul special Robert Mueller ar fi fost alimentate de informații manipulate. Ea a mers până la a solicita urmărirea penală a mai multor foști oficiali de rang înalt din administrația Obama, inclusiv a fostului președinte.
Printre numele vehiculate ca posibile ținte ale anchetei se numără James Clapper (fost director al serviciilor de informații), John Brennan (fost director CIA), James Comey (fost director FBI), Susan Rice (fost consilier prezidențial pentru securitate națională), John Kerry (fost secretar de stat) și Loretta Lynch (fost procuror general).
Cu toate acestea, un eventual demers de urmărire penală împotriva lui Barack Obama este puțin probabil, în contextul deciziei Curții Supreme a SUA din 2024, care acordă președinților o imunitate extinsă pentru faptele comise în exercitarea mandatului. Decizia, considerată favorabilă la vremea respectivă pentru Donald Trump, ar putea acum proteja și pe fostul său adversar politic.
Controverse și reacții
Biroul lui Obama a calificat acuzațiile drept „scandaloase și ridicole”. De partea cealaltă, Trump a susținut public poziția lui Gabbard, afirmând că documentele declasificate oferă „dovezi irefutabile” de trădare.
Raportul declasificat de Gabbard pare să contrazică parțial concluziile raportului bipartizan din 2020 al Comisiei pentru Informații a Senatului, care confirma implicarea Rusiei în favoarea lui Trump și menționa contacte între apropiați ai acestuia și agenți ruși. Gabbard susține, în schimb, că scopul real al intervenției Moscovei era subminarea încrederii în procesul electoral, nu susținerea directă a unui candidat.
Fosta congresmenă democrată, devenită între timp o voce controversată pe scena politică americană, a fost anterior acuzată de Hillary Clinton că ar fi fost promovată de Rusia ca potențial candidat alternativ. Gabbard a negat categoric aceste afirmații.
Ancheta anunțată de Departamentul de Justiție adaugă un nou capitol în lunga și tensionata confruntare politică dintre taberele pro-Trump și cele ale fostei administrații Obama. În lipsa unor dovezi clare și verificate, investigația riscă să adâncească polarizarea și neîncrederea în instituțiile americane, spun analiștii.





