Ultimele stiri

Nicuşor Dan: La începutul lui august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament, pe al doilea pachet de măsuri fiscale

Sursă foto: captură video Facebook/Administrația Prezidențială

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că la începutul lunii august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament, pe al doilea pachet de măsuri fiscale.

Trebuie să transmitem un mesaj de calm faţă de partenerii noştri, în special faţă de pieţele financiare, şi cel mai bun lucru este că am avut o evaluare de la Standard and Poor’s, care a confirmat nivelul la care noi ne aflăm. O să vedem cifrele la sfârşitul anului. În orice caz, pieţele au apreciat voinţa statului român de a reduce deficitul şi direcţia pe care el o are”, a spus preşedintele, în Austria, despre actuala situaţie a bugetului.

Întrebat dacă măsurile pe care le ia Guvernul sunt suficiente, Nicuşor Dan a răspuns:

Tot timpul, ca să avem răspunsul la întrebarea asta, trebuie să ne uităm la un observator extern. Şi observatorul extern cel mai calificat este o agenţie de rating”, a completat preşedintele.

Şeful statului a anunţat că a semnat primul pachet de măsuri fiscale.

La început de august, o să avem o asumare a Guvernului în Parlament. Bineînţeles că atunci când iei măsuri, după ani de zile în care România a cheltuit mai mult decât îşi permitea, când iei măsuri care reduc aceste cheltuieli, e dificil contactul dintre politicieni şi populaţie şi din cauza asta apar şi tensiuni în coaliţie. Eu ce vreau să spun în momentul ăsta, că este remarcabil că partidele pro-occidentale din România şi-au asumat asta. Cel mai simplu pentru fiecare dintre ele era să stea în opoziţie”, a mai spus preşedintele.

Şeful statului s-a referit şi la şansele să ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar de 7,5%.

Aşa cum am spus, pachetul 2 trebuia să fie în sfârşit de iulie şi o să fie început de august. Nu sunt chestiuni care să fie dramatice. Deci să ne păstrăm calmul şi optimismul că mergem în direcţia potrivită fiscal”, a menţionat el.

Lasati un comentariu