Ultimele stiri

Trei tineri prinși de jandarmi cu droguri asupra lor, la Mangalia și Medgidia

Sursă foto: IJJ Constanța

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au depistat miercuri, 23 iulie, trei persoane care aveau asupra lor sau consumau substanțe cu posibil efect psihoactiv.

La Medgidia, ora 17:50, pe strada Ibraim Temo, jandarmii din cadrul Detașamentului Medgidia au observat un tânăr de 24 de ani care, la vederea patrulei, a devenit agitat și a aruncat un pachet de țigări pe trotuar. În urma controlului, în pachetul de țigări a fost găsit un pachețel din staniol cu o substanță vegetală verde-oliv, cu un miros specific.

La Mangalia, ora 20:45, pe strada Oituz, doi tineri de 24, respectiv 26 de ani, au fost observați de jandarmii din cadrul Detașamentului Mangalia fumând o țigaretă artizanală, care conținea o substanță suspectă, cu miros specific.

Toți cei în cauză au fost conduși la sediul jandarmeriei, unde s-au întocmit acte de constatare pentru deținere de substanțe interzise.

Substanțele descoperite și documentele întocmite vor fi predate poliției pentru continuarea cercetărilor.

Jandarmeria Constanța își menține angajamentul ferm în lupta împotriva consumului și deținerii de substanțe interzise, pentru siguranța comunității.

Lasati un comentariu