Ultimele stiri

Nicușor Dan merge în Austria, la invitația președintelui Alexander Van der Bellen. Despre ce vor discuta

Sursă foto: captură video YouTube/Administrația Prezidențială

Preşedintele României, Nicuşor Dan, va efectua, vineri şi sâmbătă, o vizită oficială în Republica Austria, la Salzburg, la invitaţia Preşedintelui Federal Alexander Van der Bellen.

Administraţia Prezidenţială anunţă că preşedintele va mai avea întâlniri cu Cancelarul Federal Christian Stocker şi va susţine un discurs în faţa oamenilor de afaceri reuniţi în cadrul Summitului Salzburg 2025.

De asemenea, Preşedintele României este invitat de onoare al Preşedintelui Federal Alexander Van der Bellen la Festivalul de la Salzburg, un eveniment cultural de referinţă.

Vizita în Austria oferă ocazia dinamizării dialogului bilateral în plan politic, dar şi economic, urmând a fi pus accentul pe creşterea investiţiilor reciproce, pentru a răspunde mai bine nevoilor actuale de dezvoltare economică. Austria este, în prezent, unul din principalii investitori străini în România, cu prezenţe semnificative în domenii-cheie precum energia, serviciile bancare, infrastructura, agricultura, şi este, totodată, şi un important partener comercial”, se arată în comunicatul oficial.

De asemenea, vor fi discutate şi aspectele legate de comunitatea românească din Austria, bine integrată în societatea austriacă, de cooperarea în domeniul afacerilor interne, al educaţiei şi al culturii.

Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării rămâne un pilon al coordonării dintre cele două state în plan regional, cu obiective menite să aprofundeze coeziunea între statele riverane şi să promoveze mai susţinut proiectele comune de interes transfrontalier, inclusiv în ceea ce priveşte conectivitatea, protecţia mediului şi dezvoltarea sustenabilă. În discuţii vor fi mai abordate temele de actualitate de pe agenda europeană, în principal propunerile Comisiei Europene privind cadrul financiar multianual post-2027, migraţia şi sprijinul pentru procesul de extindere, atât cu statele din Balcanii de Vest, cât şi cu Republica Moldova şi Ucraina”, se mai precizează în comunicat.

Lasati un comentariu