Ultimele stiri

Cristian Popescu Piedone, la ieşirea de la sediul DNA: Nu s-a luat nicio măsură. În acest caz, vă spun sincer, este o iluzie

Sursă foto: ploiestiulnostru.ro

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Cristian Popescu Piedone, a declarat marţi, la ieşirea de la sediul DNA, că nu s-a luat nicio măsură în privinţa sa şi că în acest caz ”este o iluzie” iar procurori îşi fac datoria, fiind vorba de o sesizare.

Cristian Popescu Piedone a fost întrebat la ieşirea de la sediul DNA, unde a fost audiat, dacă s-a luat vreo măsură împotriva sa.

Nu s-a luat nicio măsură. Din această clipă, orice declaraţie o voi da în faţa procurorului, o voi da în urma studierii dosaului. Avocaţii au făcut cerere pentru studierea dosarului. S-au audiat martorii, au luat declaraţii, aştept să fiu invitat. În acest caz, vă spun sincer, este o iluzie. Domnii procurori îşi fac datoria, la sesizări. Este o sesizare, ca toate sesizările”, a mai afirmat Piedone.

El a mai spus că respectă fiecare instituţie a statului.

Întrebat ce acuzaţii îi sunt aduse, Cristian Popescu Piedone a răspuns: ”Că am anunţat pe cineva că mă duc într-un control”.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac, marţi, percheziţii la cinci adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova şi Constanţa, una fiind sediul unei instituţii publice.

Lasati un comentariu