Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni , la Parlament, că o hârtie a plecat vineri în teritoriu, de la Ministerul Dezvoltării, către autorităţile locale privind suspendarea investiţiilor, până la sfârşit anului, aproape 2.700 de investiţii, apă, canal, gaze şi drum.
Vorbim de aproape 2.700 sau în jur de 2.700 de investiţii, apă, canal, gaz şi drum. Eu nu prea sunt şi noi nu suntem de acord cu această abordare. Trebuie ca fiecare investiţie în parte să fie analizată. Trebuie să vedem dacă nu cumva costurile de conservare sunt mai mari decât ceea ce ar însemna efortul bugetar, acum, pentru a finaliza acea investiţie”, a subliniat Grindeanu.
Grindeanu a mai declarat că a discutat cu colegii din PSD despre pachetul pe administraţie.
Sunt lucruri, în primul rând, care trebuie corectate din pachetul 2, acele excese, cred că se referă la veteranii de război, la deţinuţii politici şi la mame, sau propunerile despre care am amintit în Parlament, pentru taxarea multinaţionalelor, pentru taxarea capitalului repatriat, din România, către ţările de origine a multinaţionalelor, că vorbim de legea insolvenţie, că vorbim de controale mai bune ale ITM-ului pe acea zonă estimată de noi la 1,4 milioane de locuri de muncă la gri şi negru, că vorbim de ANAF, şi aici am avut discuţii lungi, astăzi, cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor pe ceea ce înseamnă ANAF, digitalizare şi toate lucrurile de care auzim de foarte mult timp, dar unde lucrurile n-au înaintat foarte bine în ultimii ani”, a precizat liderul PSD.
Sorin Grindeanu a mai spus că trebuie făcută o analiză şi dacă măsurile din primul pachet îşi ating ţinta, şi anume reducerea deficitului.
El a precizat că se aşteaptă să fie chemaţi a contribui şi cu măsuri pentru relansarea economiei.
Am pregătit un pachet de măsuri, din acest punct de vedere şi se lucrează, pentru că altfel o să intrăm într-un cerc vicios. Tot tăiem, tot adăugăm taxe în plus şi ajungem în recesiune economică, ceea ce nu ne dorim. Să ştiţi că nu se colectează mai bine”, a ţinut să menţioneze Grindeanu.
Liderul PSD a precizat că în luna iunie am fost sub plan cu colectarea şi lucrurile nu merg cum trebuie pe zona de ANAF.
De aceea am şi făcut în ultima săptămână cel puţin două sau trei apeluri la noua conducere, să îşi schimbe ritmul de lucru şi să încerce să îndrepte toate lucrurile care nu au mers bine”, a precizat Grindeanu, arătând că ”sunt sub planul asumat”.