Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, luni, că, în perioada 12 februarie – 26 mai, s-au emis 35 de hotărâri pentru pensionarea judecătorilor, vârsta medie de pensionare fiind de aproximativ 52 de ani şi 3 luni. Doar cinci judecători aveau 48 de ani. CSM a transmis, luni, noi date cu privire la vârsta de pensionare a judecătorilor.
În perioada 12 februarie 2025 – 26 mai 2025, au fost înaintate pentru emiterea decretelor de pensionare 35 de hotărâri ale Secţiei pentru judecători. Potrivit datelor statistice, rezultă că vârsta medie de pensionare în perioada indicată a fost de aproximativ 52 de ani şi 3 luni, contrar informaţiilor eronate transmise în spaţiul public”, au transmis reprezentanţii CSM.
Potrivit acestora, din totalul judecătorilor pensionaţi în această perioadă, numai 5 judecători aveau vârsta de 48 de ani, peste 85% având o vârstă mai înaintată, cea mai mare fiind de peste 67 de ani.
Prezentarea în continuare a informaţiei potrivit căreia, ca regulă, judecătorii se pensionează la 48 de ani, deşi Consiliul a precizat public de mai multe ori că aceasta nu este reală, are ca scop dezinformarea societăţii şi antagonizarea acesteia în continuare faţă de corpul judecătorilor. Reamintim, totodată, că s-a transmis public de mai multe ori faptul că instabilitatea statutului magistratului, din perspectiva modificărilor legislative potrivit planului de guvernare, a determinat din ce în ce mai mulţi judecători să ia decizia de a se pensiona, fiind în continuare formulate cereri de pensionare”, se mai arată în comunicatul de presă.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, în repetate rânduri, că, în perioada în care a fost preşedinte interimar cu atribuţia de a semna decretele de pensionare ale magistraţilor, a constatat că majoritatea se pensionează la 48 de ani.
Avem câteva realităţi care nu pot fi contestate: o pensionare prea rapidă a magistraţilor. Se pensionează, în general, la 48 de ani”, a afirmat Bolojan.
https://www.constantatv.ro/2025/07/11/bolojan-despre-pensionarea-magistratilor/