Ultimele stiri

Tragedie în județul Constanța! Un bărbat de 36 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu motocicleta

Foto ilustrativă

Un accident cumplit a avut loc în această dimineață pe DN3, în apropierea comunei Lipnița. Un bărbat în vârstă de 36 de ani, aflat pe o motocicletă, ar fi pierdut controlul direcției, iar vehiculul s-ar fi răsturnat. Cadrele medicale s-au chinuit zeci de minute să-i salveze viața însă, fără succes.

Cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitate să intervină sâmbătă, 12 iulie, în jurul orei 08.00, în zona localității Lipnița, acolo unde a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un motociclist.

La fața locului au fost alocate două echipaje de prim ajutor, unul tip B2 și unul tip C2.

Medicii ajunși la fața locului au început imediat manevrele de resuscitare. După zeci de minute, în ciuda eforturilor disperate, bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost declarat decedat.

Ce spun polițiștii

Sâmbătă, 12 iulie, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 3, în apropierea comunei Lipnița, s-a produs un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat, de 36 de ani, ar fi condus o motocicletă, ar fi pierdut controlul direcției, iar motocicleta s-ar fi răsturnat.

Asupra bărbatului se efectuează manevre de resuscitare de către echipajul medical aflat la fața locului.

Ulterior, a fost declarat decesul.

Lasati un comentariu