Ultimele stiri

Accident grav între o mașină și o autoutilitară, la ieșire din Murfatlar: o persoană este inconștientă

Sursă foto: Facebook/INFO TRAFIC jud. CONSTANTA

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 12 iulie, la ieșire din Murfatlar spre Poarta Albă.

Potrivit primelor informații, este vorba despre un accident între o mașină și o autoutilitară. Sunt implicate patru persoane, între care una inconștientă.

La fața locului intervine Descarcerare Medgidia, Punctul Temporar de Stingere Valu lui Traian, două echipaje SMURD B2, un echipaj SMURD C și ambulanță SAJ tip B2.

Intervenția este în desfășurare.

UPDATE 18.20. Potrivit pompierilor, persoana de sex masculin, în vârstă de 40 ani, încarcerată, a fost extrasă din autoturism, inconștienta și predată echipajului SMURD C pentru a fi transportată la Spitalul Județean Constanța. Celelalte trei victime vor fi și ele transportate la spital, conștiente.

Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, cele patru victime prezintă multiple traumatisme, astfel: o victimă inconștientă, cu politraumă majoră, o victimă cu fractură deschisă la membrul inferior, o victimă cu traumatism la membrul superior și o altă victimă cu traumatism la membrul inferior.

Ce spun polițiștii

La data de 12 iulie, în jurul orei 17:15, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N 22 C,la ieșirea din orașul Murfatlar, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, și o autoutilitară condusă de un bărbat, de 41 de ani, care ar fi circulat din sensuri opuse.

În urma accidentului rutier au fost răniți conducătorii auto si doi bărbați, pasageri în autoturism.

Șoferii nu au putut fi testați cu aparatul etilotest, fiind transportați la spital, unde le-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Din cauza accidentului rutier, traficul a fost blocat pe drumul național.

În cauză cercetările sunt continuate de polițiști.

Lasati un comentariu