Ultimele stiri

UPDATE. Grav accident rutier la Lipnița! O fată de 11 ani a murit, alt copil este în stare gravă

Sursă foto: Ziua de Constanța

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 17:00, pe Drumul Național 3, în apropierea comunei Lipnița, județul Constanța.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat și un atelaj hipo în care se aflau trei persoane: doi minori și o femeie.

Conform primelor cercetări efectuate la fața locului de polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a celor doi copii – o fetiță de 11 ani și un băiat de 9 ani.

Situația este deosebit de critică în cazul fetei de 11 ani, asupra căreia echipajele medicale sosite la fața locului efectuează manevre de resuscitare, în încercarea de a-i salva viața. Băiatul de 9 ani a fost și el rănit grav, iar femeia care însoțea copiii a suferit, cel mai probabil, leziuni ușoare (informație ce urmează să fie confirmată de evaluarea medicală).

Conducătorul autoturismului va fi testat cu aparatul etilotest, pentru a se stabili dacă se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. De asemenea, ancheta vizează și stabilirea modului în care s-a produs coliziunea și dacă atelajul hipo circula regulamentar pe sectorul de drum național.

La această oră, cercetările sunt în plină desfășurare, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, sub supravegherea poliției rutiere.

UPDATE 19:00. Din păcate, cadrele medicale nu au reușit să-i salveze viața fetei de 11 ani.

Patru persoane au fost rănite în urma accidentului, după cum urmează:

  • Un băiat care a suferit politraumatisme. Acesta a fost găsit inițial în stare de conștiență, însă ulterior a devenit inconștient. A fost preluat de un echipaj SAJ tip B2 și predat ulterior echipajului SMURD C, fiind transportat la spital.
  • O femeie, în stare de conștiență, a suferit un traumatism toracic și a fost transportată la spital.
  • Un bărbat, conștient, a fost diagnosticat cu traumatism la nivelul umărului și a fost transportat la spital.
  • O altă femeie, aflată în stare de conștiență, a suferit un traumatism la nivelul bazinului și a fost, de asemenea, transportată la spital.

 

Lasati un comentariu