Prim-ministrul Ilie Bolojan a discutat joi dimineață cu reprezentanții a cinci sindicate, după ce a anunțat, cu o zi înainte, un prim pachet de măsuri fiscale de reducere a deficitului: creșterea TVA, majorarea accizelor și taxarea pensiilor peste 3.000 de lei fiind o parte dintre propuneri.
Ilie Bolojan a avut joi dimineață consultări cu reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național cu privire la măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.
Guvernul menționează într-un comunicat că, la discuțiile de la Palatul Victoria, a fost luat în calcul impactul social și economic al măsurilor pregătite pentru reducerea cheltuielilor bugetare și creșterea veniturilor.
Propunerile reprezentanților sindicali vor fi analizate, iar în măsura în care va fi posibil, vor fi incluse în pachetul de măsuri guvernamentale”, spune Executivul.
România are nevoie atât de măsuri structurale pentru a crește credibilitatea pe piețele financiare și în rândul investitorilor, cât și de soluții care să corecteze nedreptățile și dezechilibrele, pentru a reconstrui încrederea cetățenilor noștri. Sindicatele și patronatele sunt partenerii noștri. Dialogul început astăzi va continua în mod constant”, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan, conform comunicatului.
La consultările de joi, de la Palatul Victoria, reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor au discutat despre măsurile pregătite de Guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea veniturilor, precum şi despre impactul social şi economic al acestora.
Premierul Ilie Bolojan a precizat că propunerile reprezentanţilor sindicali vor fi analizate, iar în măsura în care va fi posibil, vor fi incluse în pachetul de măsuri guvernamentale.
La întrevederea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, alături de prim-ministru, vicepremierul Marian Neacşu şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, iar din partea sindicatelor, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) Frăţia, Leonard Bărăscu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Iacob Baciu, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Mircea Burlacu, şi reprezentantul Sindicatului Naţional „Forţa Legii”, Marius Sepi.