Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat astăzi, după vizita la Constanța, că a pornit oficial producţia la centrala de cogenerare a rafinăriei Petromidia, iar după această investiţie de 164 milioane de dolari, centrala va acoperi integral consumul platformei, contribuind cu surplusul în Sistemul Energetic Naţional.
Am pornit oficial producţia la centrala de cogenerare a rafinăriei Petromidia, un proiect de referinţă pentru industrie, comunitate şi securitatea energetică a României! Statul român deţine 44,7% din capitalul social al Rompetrol Rafinare S.A. După această investiţie de 164 milioane de dolari a Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), centrala va furniza energie electrică (peste 80 MW) şi abur tehnologic (180 t/h) direct către Petromidia, acoperind integral consumul platformei şi contribuind cu surplusul în Sistemul Energetic Naţional (SEN)”m, a scris, marţi, pe Facebooj, Bogdan Ivan.
Ministrul Energiei afirmă că ”noua centrală, prima construită de la zero în ultimii 20 de ani, înseamnă locuri de muncă, eficienţă energetică şi dezvoltare tehnologică”.
Investiţia înseamnă:
- 160 de noi locuri de muncă pentru comunitate
- contribuţii anuale la bugetul de stat în valoare de 11 milioane USD
- echipamente avansate, cu emisii reduse de CO₂
- unul dintre cele mai mari proiecte de eficienţă energetică din Dobrogea
- integrare completă în SEN până la sfârşitul lunii august
Mai mult decât o centrală, această unitate tehnologică este un pas concret spre independenţa energetică a României, realizat printr-un parteneriat internaţional solid între România şi Kazahstan”, a mai transmis ministrul.