Ultimele stiri

Constănțeni, să nu fim indiferenți! O mamă are nevoie de ajutor pentru a-și salva băiețelul: la doar trei anișori, Raul se luptă cu o boală nemiloasă

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții și, în general, este marcată de zâmbete și fericire. Însă, pentru Raul, aceasta a fost umbrită de un diagnostic crunt: formațiune tumorală limfatică. La doar trei ani și nouă luni, în loc să alerge pe afară și să se joace cu ceilalți copii, micuțul este internat într-un spital din Turcia, înconjurat de lacrimi și tristețe.

Pe 31 mai, viața unei mame din Năvodari s-a schimbat pentru totdeauna. Alexandra, mama lui Raul, a observat o umflătură la axila stângă a băiețelului ei în timp ce îl îmbrăca. Ceea ce inițial părea a fi o inflamație obișnuită a ganglionilor s-a transformat rapid în cel mai mare coșmar.

Au urmat ore de așteptare în camerele de gardă din Constanța, apoi internarea în spital. Familia a apelat apoi la o clinică holistică, unde a primit un diagnostic diferit, dar ecografiile de părți moi au ridicat alte semne de întrebare. Au decis să plece mai departe, la București. La Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după câteva zile de internare, medicii au luat decizia de a face o incizie în zona axilară. Diagnosticul a venit ca o lovitură năucitoare: formațiune tumorală limfatică, cu recomandare de transfer de urgență la Institutul Fundeni pentru începerea chimioterapiei.

Prin ajutorul unor oameni generoși, Alexandra a reușit să se interneze cu micuțul Raul la spitalul Acibadem din Istanbul. Au început tratamentele pentru febră și au inițiat un set amplu de investigații: analize de sânge, urocultură, salivă, ecografii, EKG, raze pulmonare, RMN total. Până luni, familia nu va ști exact ce tip de cancer are Raul și ce tratament va fi necesar. În funcție de rezultat, costurile pot depăși zeci de mii de euro.

Cei care doresc să îl ajute pe Raul o pot face în conturile deschise pe numele mamei, Alexandra Beca:

IBAN ING: RO25INGB0000999913187902

IBAN Revolut: RO51REVO0000109385647341

Link Revolut: revolut.me/zeja0azki

Pentru persoane juridice (sponsorizări și redirecționare impozit):

Asociatia CARAVANA FERICIRII: RO88RNCB0296168897640001
Presedinte Picu Nicolae

Povestea lui Raul – lupta unui suflet curajos

„Totul a început pe 31 mai, când, în timp ce îl îmbrăcam pe Raul, am observat o umflătură la axila stângă. Erau ganglioni inflamați, iar de atunci a început coșmarul. Am petrecut ore în șir prin camerele de gardă ale spitalului mare din Constanța, unde ne-am și internat. Însă, din cauza tratamentului lipsit de profesionalism al cadrelor medicale, am decis să ne externăm pe semnătură.

Am ales apoi o clinică holistică, unde am primit un diagnostic diferit, însă ecografia de părți moi a ridicat semne de întrebare și am decis să mergem mai departe – către București. Acolo, am fost internați la Spitalul Grigore Alexandrescu. După câteva zile și o altă ecografie, s-a luat decizia să i se facă o incizie la axilă, în speranța că febra constantă era provocată de o infecție. Din păcate, în urma intervenției au fost extrași mai mulți ganglioni care au fost trimiși la biopsie. A venit și diagnosticul de care nu ne-am fi imaginat vreodată că ne vom lovi: formațiune tumorală limfatică, cu recomandare de transfer urgent la Fundeni și începerea chimioterapiei.

A fost un șoc devastator. Lumea mea s-a prăbușit. Eram singură cu Raul, de șase zile internați într-un mediu copleșitor, printre plânsete de copii, panică, teamă și multă durere.

Pentru a stabili tipul exact de cancer, era nevoie de analiza imunohistochimică, dar la Fundeni ar fi durat două săptămâni. Am reușit să o trimitem la o clinică privată, însă încă așteptăm rezultatul.

Cu ajutorul unor oameni minunați care ne-au fost aproape, am găsit o rază de speranță și o cale de ieșire din acel loc. Am făcut toate demersurile necesare: procuri speciale pentru ieșirea din țară, pașaport de urgență și am obținut o programare rapidă la spitalul Acibadem din Istanbul.

Ajunși aici, am fost internați imediat. Medicii și asistentele s-au mobilizat exemplar. Au început tratamentul pentru febra persistentă și au inițiat rapid toate investigațiile necesare pentru stabilirea unui diagnostic clar. Am adus și biopsia efectuată în România, iar acum așteptăm, cu sufletul la gură, rezultatele: analize de sânge, urocultură, salivă, ecografii abdominale și testiculare, raze pulmonare, EKG și urmează un RMN total.

Costurile sunt uriașe. Inițial nici nu ne-am imaginat că vom fi internați, dar medicul a considerat că este esențial pentru starea lui Raul. Așa am ales să rămânem aici și să ne deschidem către cei care pot și vor să ne fie alături. Nu ne putem susține singuri aceste cheltuieli, nici măcar pe cele actuale pentru investigații și spitalizare. Iar dacă se confirmă diagnosticul oncologic, tratamentul poate ajunge la zeci de mii de euro.

Mai mult decât atât, un copil bolnav este extrem de vulnerabil – nu putem risca să-l plimbăm prin aeroporturi în această stare. Există șansa reală să fie nevoie să rămânem în Turcia pentru tratament.

Până luni nu vom ști exact ce ne rezervă viitorul, dar trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu. Orice sprijin contează enorm acum, pentru ca Raul să aibă șansa la viață, la sănătate, la copilărie”, declaratia mamei lui, Alexandra Beca.

Lasati un comentariu