Un bărbat de 55 de ani și-a pierdut viața în această dimineață, după ce s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă pe Drumul Comunal 45, între localitățile Coslugea și Canlia din județul Constanța.
Duminică, 29 iunie, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.C. 45, între localitățile Coslugea și Canlia, s-a produs un accident în urma căruia a decedat un biciclist.
Din cercetările efectuate a rezultat că bărbatul, de 55 de ani, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de pe bicicletă, decedând în urma impactului cu solul.
În cauză, cercetările continuă.