Ultimele stiri

Consultant de business despre impactul creşterii de impozit: La fiecare 1 milion de euro, statul ia circa 300.000 de euro

Sursa foto: Getty Images

Cu noile creşteri la 16% pentru impozitul pe profit, respectiv pentru impozitul dividende, povara fiscală reală este de 30%-34% din profitul brut al firmelor, ceea ce plasează România peste media OCDE şi aproape de media UE, spune consultantul de business Florin Leucă. Potrivit acestuia, antreprenorii vor împărţi cu statul mai mai mult de un sfert din profitul brut obţinut de firma lor, iar la fiecare 1 milion euro profit, statul ia circa 300.000 euro.

Cu noile creşteri la 16% pentru impozitul pe profit, respectiv pentru impozitul dividende, povara fiscală reală este de 30%-34% din profitul brut al firmelor, ceea ce plasează România peste media OCDE şi aproape de media UE. Practic, antreprenorii vor împărţi cu statul mai mai mult de un sfert din profitul brut obţinut de firma lor, iar la fiecare 1 mil. euro profit, statul ia circa 300.000 euro”, arată un calcul realizat de consultantul de business Florin Leucă.

Potrivit acestuia, având în vedere această încărcare fiscală, antreprenorii se vor reconsidera dacă să dea aceşti bani către stat sau să-i reinvestească. În plus, multe IMM-uri ar putea dispărea, iar mulţi români ar putea vor fi descurajaţi să devină antreprenori. De atlfel, conform statisticilor, numărul microîntreprinderilor active este în scădere.

În acest context, consultantul de business le recomandă antreprenorilor afectaţi de creşterile de taxe să ia câteva măsuri concrete în avantajul lor, printre care să reinvestească profitul, să îşi organizeze firma în regim de holding, să îşi recalibreze modelul de business prin digitalizare, să introducă indexarea preţului în contractele cu furnizorii şi clienţii principali etc.

La un simplu calcul, după aplicarea impozitului pe profit şi apoi a impozitului pe dividende pe suma rămasă, antreprenorii plătesc către stat un total de 29,44% din câştigul lor. În plus, la distribuirea dividendelor, dacă suma depăşeşte plafonul celor 6 salarii minime brute (24.300 lei), 12 salarii brute (48.600 lei) sau 24 salarii brute (97.200 lei), se adaugă 10% CASS (Contribuţia la Asigurările Sociale de Sănătate). Practic, pe fluxul „profit → dividend net”, povară fiscală reală atinge 34,3% din propriul câştig, depăşind media OCDE (32%) şi apropiindu-se de media integrată a UE (40,9%). Cu alte cuvinte, statul devine partener de afaceri, dar fără să contribuie la efortul pentru realizarea veniturilor şi profitului – la această cotă de 34,3%, în unele firme statul poate deveni chiar acţionar principal. Pe lângă această taxare, multe firme plătesc şi alte taxe, dar şi salarii. Odată ce presiunea fiscală creşte, creşte şi riscul de faliment, de evaziune fiscală sau de utilizare a unor metode de a folosi banii firmei în avantaj personal decât să fie distribuit la stat”, explică consultant de business în contact cu peste 100 de firme.

Impozitul pe profit de 16% se aplică firmelor care nu sunt microîntreprinderi sau care au o cifră de afaceri în prezent de peste 250.000 euro, respectiv 100.000 euro de la 1 ianuarie 2026. Cu noile impozite, o firmă va plăti către stat astfel, în funcţie de venit.

Dacă o firmă are un profit brut de 200.000 lei, va plăti către stat:

●       Impozit de profit: 200.000 lei x 16% = 32.000 lei

●       Profit net: 168.000 lei

●       Impozit dividende: 168.000 lei x 16% = 26.880 lei

●       CASS (10%) aplicat la plafonul de 24 salarii minime brute (97.200 lei): 9.720 lei

●       Total taxe stat: 68.600 lei

●       Sarcina fiscală totală: 34,3% din profitul obţinut

Dacă o firmă are un profit brut de 100.000 lei, va plăti către stat:

●       Impozit de profit: 100.000 lei x 16% = 16.000 lei

●       Profit net: 84.000 lei

●       Impozit dividende: 84.000 lei x 16% = 13.440 lei

●       CASS (10%) aplicat la plafonul de 12 salarii minime brute (48.600 lei): 4.860 lei

●       Total taxe stat: 34.300 lei

●       Sarcina fiscală totală: 34,3% din profitul obţinut

Dacă o firmă are un profit brut de 50.000 lei, va plăti către stat:

●       Impozit de profit: 50.000 lei x 16% = 8.000 lei

●       Profit net: 42.000 lei

●       Impozit dividende: 42.000 lei x 16% = 6.720 lei

●       CASS (10%) aplicat la plafonul de 6 salarii minime brute (24.300 lei): 2.430 lei

●       Total taxe stat: 17.150 lei

●       Sarcina fiscală totală: 34,3% din profitul obţinut

Recomandări pentru antreprenori, pentru a supravieţui impozitului de 16% pe impozit şi dividende

Pentru mulţi, fiscalitatea actuală nu mai înseamnă doar un cost, ci o decizie de viaţă pentru business-ul lor. În lipsa unor măsuri de echilibrare, România riscă să piardă tocmai forţa creativă care susţine economia reală: antreprenorii mici şi mijlocii, explică Florin Leucă.

Acesta le recomandă antreprenorilor recalibrarea modelului de business.

Introduceţi clauze de indexare a preţului în contractele pe termen lung pentru a transfera incremental componenta de taxă. Redesenaţi pachetele de produse sau/şi servicii (bundling) pentru a creşte valoarea adăugată pe oră lucrată. Implementaţi outsourcing intern (RPA, AI agents). Câteva procese digitalizate pot recupera 4-6 puncte procentuale din marjă”, spune el.

Mai mult, el recomandă fFolosirea scutirii pentru profitul reinvestit (Art. 22 Cod Fiscal).

Echipamentele tehnologice, software-ul şi activele „verzi” rămân eligibile. Deducerea ar putea neutraliza integral impozitul de 16% pe profit pentru sumele reinvestite şi reduce presiunea de a distribui dividende. Art. 22 Cod Fiscal stipulează: Profitul investit in echipamente tehnologice, active utilizate in activitatea de productie si procesare, activele reprezentand retehnologizare, calculatoare electronice si echipamente periferice, masini si aparate de casa, de control si de facturare, in programe informatice, precum si pentru dreptul de utilizare a programelor informatice, produse si/sau achizitionate, inclusiv in baza contractelor de leasing financiar, si puse in functiune, folosite in scopul desfasurarii activitatii economice, este scutit de impozit”, mai spune el.

De asemenea, antreprenorii mai pot gestiona cash-flow-ului de dividend.

Efectuaţi distribuţii trimestriale doar după un ”stress test” de lichiditate la o valoare DSCR (Debt Service Coverage Ratio) de peste 1,3x. Amânaţi plata dividendelor până în T4 pentru a câştiga timp de investiţie (profit reinvestit) şi a evita plata CASS în acelaşi an fiscal”,adaugă consultantul.

Pentru firmele cu o cifră de afaceri între 100.000 euro şi 500.000 euro, le recomandă să analizeze scenariul „holding + vehicul operaţional” versus un SRL unic sau varianta de PFA.

Revizuiţi remunerarea administratorilor (salariu + bonus). Costurile salariale sunt deductibile, în timp ce dividendele nu”, afirmă el.

În plus, recomandă pregătirea pentru plafonul de 100.000 euro (2026).

●       „Segmentaţi liniar veniturile/ clienţii şi mutaţi liniile de business cu randament mic într-un SPV (Special Purpose Vehicle) separat. Investiţi într-un sistem ERP minimalist pentru a controla mai bine cifra de afaceri raportată (e-Factura + SAF-T). Asumaţi-vă că impozitele vor rămâne ridicate timp de 3-5 ani. Stabiliţi un obiectiv intern de marjă operaţională cu +5 puncte procentuale peste noul prag de rentabilitate de 29-30%”, mai spune el.

El încurajează asociaţiile şi acţionarii să-şi construiască un fond de minimum 6 luni de cheltuieli personale înainte de a depinde de dividende. Acest lucru va reduce presiunea pentru distribuirea „forţată” de dividende.

În loc de targetul +20% CA (cifra de afaceri), mutaţi accentul pe „profit pe client” şi „valoare creată pe angajat” – indicatori esenţiali într-un regim fiscal mai strict. De asemenea, puteţi segmenta afacerea în „profit & cost centers” (centre de profit şi centre de cost) pentru a maximiza profitul şi a optimiza cheltuielile”, consideră Leucă,.

Marja de profit este scăzută în cele mai multe sectoare ale economiei. Foarte puţine sectoare economice din România înregistrează o marjă de profit mai mare de 29,44%, cât reprezintă sarcina fiscală către stat fără aplicarea CASS, majoritatea fiind în domeniul serviciilor.

Comparativ cu UE şi OCDE, România rămâne o ţară cu impozitare „low-tax” pe profit, cota de 16% fiind sub media europeană de 21,5% în 2025, ceea ce o face atractivă pentru investiţii de portofoliu. În schimb, combinarea impozitului pe dividend cu CASS ridică rata efectivă peste media OCDE de aproximativ 32%”, spune el.

Pragul pentru microîntreprinderi va fi de 100.000 de euro de la 1 ianuarie 2026. La o primă analiză, aceasta înseamnă vânzări zilnice medii de 2.000 lei (400 euro/ zi) sau 250 lei pe oră (50 euro/ h) la un program de 8 ore.

Numărul de microîntreprinderi active a scăzut semnificativ:

●       2022: 912.875 IMM-uri

●       2023: 495.448 (aproape o înjumătăţire)

●       2024: 368.900

●       Aprilie 2025: 326.461 (trendul continuă)

Această schimbare accelerată a structurii antreprenoriale a determinat creşterea numărului de firme plătitoare de impozit pe profit la peste 726.000 şi se va accentua odată cu diminuarea plafonului la cifra de afaceri de 100.000 euro din 2026”, spune el.

Primele analize indică scumpiri de 18-22% în servicii (juridice, de contabilitate, de transport, consultanţă) la firmele care au ieşit din regimul „micro”, generând o presiune inflaţionistă suplimentară pentru indicele preţurilor de consum (CPI) în 2025.

Întregul articol poate fi citit AICI!

 

Lasati un comentariu