Ultimele stiri

Trump susține că instalațiile nucleare iraniene au fost „complet distruse”: „Unul dintre cele mai reușite atacuri din istorie”

Sursă foto: captură video YouTube/LiveNOW from FOX

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că instalațiile nucleare ale Iranului au fost „complet distruse” în urma atacurilor aeriene lansate de Statele Unite, calificând operațiunea drept „una dintre cele mai reușite din istorie”. Mesajul a fost transmis pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.

Instalațiile nucleare din Iran sunt complet distruse”, a scris liderul american, reafirmând succesul operațiunii și acuzând presa americană că încearcă să minimalizeze impactul real al intervenției militare.

Potrivit agenției de presă AFP, preşedintele american a reiterat, la summitul NATO, la Haga, că instalaţiile nucleare iraniene au fost distruse ”total”, programul nuclear iranian este mort, armistiţiul în Războiul de 12 zile între Israel şi Iran este respectat, Statele Unite au pus capăt războului, şi subliniază că Iranul ”nu va mai fabrica bombe mult timp”, relatează AFP.

Programul nuclear iranian a fost întârziat timp de ”zeci de ani” de bombardamentele americane, a declarat şeful statului american.

Programul nuclear iranian este mort, ei nu-l vor mai relua nicioată”, a dat asigurări Trump, subliniind asupra unei distrugeri ”totale” a instalaţiilor nucleare iraniene şi dând asigurări că iranienii ”nu vor mai fabrica bombe mult timp”.

Presa americană și raportul clasificat

Publicații importante precum CNN și The New York Times au relatat că, potrivit unui raport clasificat al serviciilor de informații, atacurile nu au distrus complet programul nuclear iranian, ci doar l-au întârziat cu câteva luni. Raportul ar indica faptul că bombardamentele au blocat accesul în anumite instalații, fără a afecta în totalitate infrastructura subterană sau stocurile de uraniu îmbogățit.

Casa Albă a confirmat autenticitatea documentului, însă purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt a criticat dur scurgerea de informații și a declarat că raportul este „eronat” și că reprezintă „o încercare clară de denigrare a președintelui Trump și de discreditare a piloților care și-au îndeplinit impecabil misiunea”.

Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) estimează, pe de altă parte, că este imposibil, în acest stadiu, să se evalueze pagubele şi cere un acces în instalaţiile iraniene.

Bibi poate fi foarte mândru de ceea ce a făcut. Iranul nu va mai fabrica bombe mult timp. Israelul ne va spune amploarea pagubelor atacurilor, pentru că Bibi va primi rapoarte şi evaluări ale rezultatelor (…). Cred că totul a fost demolat”, a dat el asigurări, desemnându-l cu un nume de alint pe premierul israelian Benjamin Netanyahu.

 

Ultimul lucru pe care vrea să-l facă iranul este să îmbogăţească ceva. Cred că vom avea o relaţie, sub o formă sau alta, cu Iranul (…). Nu vor avea bomba. Ei vor opri îmbogăţirea uraniului”, potrivit preşedintelui american.

 

Dacă Iranul reîncepe (să îmbogăţească uraniu), noi îi vom lovi din nou”, a ameninţat el.

Donald Trumnp a comparat atacul Statelor Unite în Iran cu bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki.

Nu vreau să folosesc exemplul de la Hiroshima şi Nagasaki, dar noi am făcut acolo un pic acelaşi lucru, Lovitura nostră a pus capăt războiului. Dacă nu ar fi fost aşa, ar fi continuat loviturile”, a declarat el.

Oficiali americani: „Relansarea programului, aproape imposibilă”

Steve Witkoff, emisarul SUA pentru Orientul Mijlociu, a declarat într-un interviu acordat Fox News că, în instalațiile bombardate de la Fordo, Natanz și Isfahan, „majoritatea, dacă nu toate centrifugele au fost avariate sau distruse, ceea ce face relansarea programului aproape imposibilă”.

În replică, autoritățile de la Teheran au transmis că Iranul „a luat măsurile necesare” pentru continuarea programului nuclear, subliniind că deține în continuare stocuri de uraniu îmbogățit. Un consilier al liderului suprem Ali Khamenei a transmis că „partida nu s-a terminat”.

Atacurile americane vin după o ofensivă lansată de Israel pe 13 iunie, în cadrul Operațiunii „Rising Lion”, în urma acuzațiilor că Teheranul dezvoltă arme nucleare – acuzații respinse de Iran, care susține că programul său are scopuri strict civile.

Iranul a răspuns la rândul său cu lansări de rachete, într-un schimb de focuri care a degenerat într-un conflict armat de 12 zile. Un armistițiu fragil, intermediat de administrația Trump, a intrat în vigoare marți, dar tensiunile rămân la cote ridicate în regiune.

Lasati un comentariu