Ultimele stiri

Adelina și-a luat viața, copleșită de stresul Evaluării. „Membrii familiei au fost cei care au tăiat funia de care era agățată”

Sursă foto: ziaruldeiasi.ro

O dramă cumplită a zguduit localitatea Fântânele, județul Iași, în ajunul celei de-a doua probe a Evaluării Naționale. O elevă de doar 16 ani, Adelina T., și-a pus capăt zilelor prin spânzurare, fiind copleșită, potrivit părinților, de stresul provocat de examen.

Tragedia s-a produs marți seară, în jurul orei 18:30, chiar între proba de Limba română, susținută luni, și cea de Matematică, programată pentru miercuri dimineață. Adolescenta a fost găsită fără suflare de membrii familiei într-una dintre camerele locuinței. Aceștia au început imediat manevrele de resuscitare și au chemat de urgență ambulanța.

Membrii familiei au fost cei care au tăiat funia de care era agățată această tânără. S-au continuat mai mult de o oră manevrele de resuscitare, sperând că un organism tânăr și o inimă anterior sănătoasă vor răspunde. Din păcate, nu s-a obținut reîntoarcerea circulației spontane. S-a declarat decesul”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, pentru ziaruldeiasi.ro.

Mama Adelinei a declarat că fiica ei era vizibil afectată psihic în ultimele zile, vorbind des despre presiunea examenului. Potrivit informațiilor furnizate de echipajul medical și de familie, în momentul tragediei, în locuință se aflau mai mulți membri ai familiei.

Fata începuse școala în Germania, unde familia locuise o perioadă, apoi își continuase studiile în România. Cei apropiați o descriu ca pe o adolescentă sensibilă, cu o familie unită și afectuoasă.

Vestea a șocat întreaga comunitate locală. Pe rețelele sociale, oamenii încearcă să găsească răspunsuri și cer implicare din partea școlii, a autorităților și a serviciilor sociale. Un mesaj emoționant a fost transmis de Luminița Ferariu, administrator al grupului „Comuna Fântânele și împrejurimile sale”:

Ce se întâmplă în comunitatea noastră? Copii care își curmă viața. Oare școala nu poate face ceva în acest sens? (…) Cu câteva luni în urmă, un băiat cuminte și singur în suflet, acum o fată frumoasă care poate avea nevoie de ajutor… Haideți să ne trezim, mai ales socialul și tot ce ține de acest serviciu!”

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele morții. Cazul urmează să fie analizat și de specialiștii de la Institutul de Medicină Legală.

Tragedia readuce în atenție problema presiunii uriașe resimțite de elevi în timpul examenelor și lipsa sprijinului psihologic eficient în școli. În lipsa unei rețele de consiliere activă și coerentă, astfel de tragedii devin un strigăt de ajutor pe care, adesea, îl auzim prea târziu.

Lasati un comentariu