Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, a anunțat public că „primarul orașului Constanța Vergil Chitac a fost prezent în fața Comisiei de Disciplină de la nivelul autorității”.
Potrivit declarațiilor lui Constantinescu, primarul îl acuză că ar fi efectuat controale în transportul public, parcurile orașului și unitățile de învățământ, acțiuni pe care Horia Constantinescu le consideră justificate în baza unor informații privind posibile nereguli.
Astăzi primarul orașului Constanța Vergil Chitac a fost prezent în fața Comisiei de Disciplină de la nivelul autorității. Acesta mă reclamă că am controlat transportul public parcurile și unitățile de învățământ despre care primisem informații că ar fi nereguli. Cu toate că mesajele mele din spațiul public au îmbrăcat forma unei avertizări/divulgări publice iată că se dorește cu pârghiile politice corespunzătoare să mi se bage pumnul în gură și să nu-i mai controlez pe dulăi”, a transmis Horia Constantinescu.
Până la acest moment, primarul Vergil Chițac nu a oferit un punct de vedere oficial cu privire la acest incident.