În România anului 2025, să fii angajat la stat înseamnă, oficial, să fii proprietar de apartamente de lux în Dubai. În timp ce instituția pe care o conduci se clatină pe marginea falimentului. Traian Preoteasa, directorul CFR Călători, este exemplul perfect al acestei schizofrenii administrative: un salariu de 5.500 de euro lunar de la CFR, la care se adaugă chirii de peste 4.000 de euro dintr-un apartament de 70 mp în Dubai. Un paradis fiscal sentimental. Plătit „în cont escrow, în funcție de realizările constructorului”. România reală, între timp, doarme pe podeaua vagoanelor.
„Ce înseamnă angajat al statului? Trebuie să mor de foame?” întreabă sfidător Preoteasa. Omul care conduce o companie de stat, aflată în pragul incapacității de plată. Ne spune, printre rânjete, că nu poți conduce o scară de bloc cu 13.000 de lei pe lună. Dar o țară? Poate să conducă… cine? Un emir?
Comparațiile cu Dubaiul devin un sport național. Ministrul are 13.000 de lei pe lună, în timp ce un șofer în Dubai ia 9.000 de euro. Și noi, între timp, ne frecăm la tâmple. Încercăm să înțelegem cum au ajuns aceste nonvalori să decidă viitorul unei țări întregi. În lumea lui Preoteasa, salariul președintelui României ar trebui să fie de 100.000 de euro pe lună. Altfel „nu se poate”. Asta, în timp ce un consiliu de administrație de la Metrorex mai adaugă 600 de euro la pușculița lunară a directorului nostru. Cu apartamente pe nisipuri mișcătoare.
Dar Preoteasa nu e singur. Dimpotrivă. Sistemul produce astfel de personaje în serie. Să-l luăm pe George Sergiu Niculescu, constănțean de-al nostru. Cu profilul perfect al impostorului crescut sub cupola minune a politicii românești. Socrul lui? Un boss pe litoral. Cariera sa? O facultate făcută cu greu. O afacere prăbușită. Și, brusc, după o căsătorie norocoasă, o carieră înfloritoare la stat: funcționar public de o zi; prefect; secretar de stat la Energie. Totul, fără competență. Fără educație de specialitate. Doar „merit liberal”.
În 2023, doar din salarii de la stat, Niculescu a încasat 708.229 lei. Din șase locuri plătite de contribuabil. Asta înseamnă 12.400 de euro pe lună. De patru ori mai mult decât președintele țării. Nu e o scăpare. Nu e o anomalie. E un sistem perfect uns. Care își hrănește lipitorile cu bani publici, în timp ce România sângerează la fiecare colț de spital, de școală sau de drum județean rupt în două.
Și nu suntem proști. Știm bine cifrele. Știm că, dacă se făceau reformele agreate prin PNRR și se elimina frauda uriașă pe TVA, nu se mai punea problema creșterii taxelor. Nimeni; dar nimeni, n-a votat pentru stabilitatea hoției și a prostiei. Oamenii au votat pentru reforme dure. Reale. Structurale. Să o ia naibii de stabilitate, dacă stabilitate înseamnă să ne păstrăm viermii în borcan.
Problema fundamentală e asta: Statul român e construit după modelul anului 1968. Județe, șefi, spitale, finanțări: totul. O hologramă comunistă, complet ruptă de realitatea de azi. Avem 4.200 de firme de stat. O treime, în insolvență. De ce? Pentru că nimeni n-a avut curajul să le taie.
Puterea nu mai e la centru. Baronii județeni controlează tot: miniștri, secretari de stat, directori, șoferi. Totul merge pe „algoritm”. Ca să țină conducta cu bani orientată spre județul lor. Nu ai cum să pui oameni competenți în vârf. E un sistem feudal. Nu mai suntem într-un model de stat modern. Suntem un feudalism birocratic, semi-comunist. O struțo-cămilă bolnavă, care își roade singură măruntaiele.
Soluția? Una singură: regionalizarea. 12 regiuni, cu economie solidă. Care se guvernează local: școli, spitale, bani. Guvernul central să se ocupe de marile direcții: infrastructură națională, armată, externe. Transferuri între regiuni? Da. Dar pe bază de formule clare. Nu politice. Nu pe șmen.
Și nu. Nu e nevoie să schimbăm Constituția. Doar Legea din 1968 și câteva legi conexe. Dar pentru asta e nevoie de ceva ce statul român nu mai are: voință. Coloană vertebrală. Curaj.
Și acum, Nicușor…
Mandatul dat lui Nicușor Dan nu este să administreze această hidra cu zeci de capete. Să o perie frumos. Să-i dea cu fonduri europene în freză. Nu. Mandatul lui este să o răpună. Să o taie de la rădăcină. Să-i scoată colții. Să-i ardă ouăle în cuib. Dacă nu poate: să plece. Dacă nu vrea: să ne lase să ne prăbușim cu tot cu „suveraniști”. Dar, măcar, să nu o mai lungim cu agonia asta absurdă.
Dacă nu reformezi statul. Dacă nu-l faci minimal. Eficient. Curat. Atunci, ce rost mai are să stai în fruntea țării? Pentru ce ai fost votat? Să fii noul paznic, la pușcăria în care statul corupt își încarcă zilnic buzunarele?
În momentul ăsta, Nicușor Dan riscă să devină prizonierul sistemului. Iar dacă el (unul dintre puținii oameni care nu au fost scufundați total în mlaștina partidelor) cedează, atunci ne ducem toți în cap.
Să le pună în vedere: vreți să reformăm statul? OK. Reducem structura. Nu mai creștem taxele. Nu mai asfixiem antreprenorii și clasa mijlocie. Pentru asta a fost votat. Dacă nu: să plece. Cu toții.
