Directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, a fost întrebat, astăzi, într-o conferinţă de presă, despre declaraţia sa de avere şi cum îşi permite ca din venituri de 5.000 de euro lunar să achite o rată lunară pentru un apartament în Dubai.
Acesta a afirmat că are venituri de 11.000 de euro pe lună şi a precizat că de la CFR Călători câştigă 5500 de euro la care se adaugă şi chiria pe care o primeşte în Dubai, de 3500 de euro, la care se adaugă chiria dintr-o altă proprietate închiriată în ţară.
În concepţia unora probabil angajaţii statului trebuie să fie săraci lipiţi pământului. Nu sunt sărac. Nu am 5.000 de euro pe lună, am 4.000 de euro numai pe chiria din Dubai. Am peste 11.000 de euro pe lună. (…) Dacă luaţi veniturile, am peste 11.000 de euro pe lună şi nu plătesc nicio rată. Este un contract de vânzare-cumpărare, care este suma totală a apartamentului. Plăteşti o taxă de rezervare, după care într-un cont escrow plăteşti rate la an, nu la lună, nu există rată lunară şi se trag bani în funcţie de realizările constructorului. Primul apartament este terminat, s-a plătit în decurs de cinci ani şi mai are o componentă contractul din Dubai, plăteşti jumătate şi jumătate după ce iei cheia, care se plăteşte singur din chirie. Nu plătesc niciun leu rată în Dubai”, a explicat Traian Preoteasa.
El a fost întrebat cum şi-a permis al doilea apartament în Dubai într-o zonă exclusivistă, având în vedere că este angajat al statului.
Ce înseamnă angajat al statului? Trebuie să mor de foame?”, a afirmat directorul CFR Călători.
El a mai fost întrebat şi cum a realizat aceste investiţii în condiţiile în care CFR Călători riscă să intre în incapacitate de plată.
Care e legătura între incapacitatea de plată a CFR Călători şi apartamentele mele din Dubai? (…) Aveţi veniturile mele în declaraţia de avere”, a răspuns Traian Preoteasa.
Directorul CFR Călători a fost întrebat dacă poate defalca venitul său de 11.000 de euro pe lună.
Am 5500 de euro de la CFR Călători, sunt membru CA, nu primesc indemnizaţia CA, 3500 de lei indemnizaţie de la Metrorex, în Consiliul de Administraţie, deci vreo 600 de euro. 3500 chiria din Dubai şi mai am o chirie în România, tot cu 600 de euro. Deci 10.800, 11.000 de euro”, a declarat Traian Preoteasa.
El a mai fost întrebat dacă este mai greu să conduci CFR Călători decât România având în vedere că veniturile sale de la CFR Călători în 2025 sunt egale cu salariul preşedintelui României.
Asta e deja o glumă. Eu nu am nicio vină că preşedintele are un salariu care ar trebui să fie de zece ori mai mare. Am înţeles că salariul ministrului este de 13.000 de lei pe lună. Nu poţi să conduci nişte ministere şi sunt 15-20 de oameni în România, să le dai 13.000 de lei. Nu este vina noastră că preşedintele nu are 100.000 de euro. Când m-am dus în Dubai să le spun ce salariu am, mi-au spus ”din ce ţară africană” vin. Şi am spus că 5.000 de euro are premierul. Evident că m-am simţit prost. Dar asta e realitatea. (…) Nu poţi să conduci o scară de bloc cu 13.000 de lei, dar o ţară? Sunt foarte de acord ca preşedintele să aibă 100.000 de euro cel puţin pe lună net. Un şofer în Dubai are 9.000 de euro pe lună”, a mai afirmat Traian Preoteasa.
Conform, declaraţiei de avere, Preoteasa a avut în 2024 venituri de aproape 290.000 ca director al CFR Călători, 37524 de lei ca membru în CA al Metrorex şi 32.076 de lei şi 120.000 de dirhami (echivalentul a peste 28.000 de euro) din chirii, el având un apartament de 70 de metri pătraţi în Dubai.