Polițiștii din Constanța l-au adus vineri la audieri pe bărbatul bănuit că a administrat site-ul pe care, timp de aproape un deceniu, au fost publicate mii de fotografii și videoclipuri cu femei surprinse în ipostaze intime, fără acordul lor. Acesta este cunoscut online sub diverse pseudonime: Daniel, Sylver Cheetah sau Zeul Internetului.
Bărbatul a fost audiat la sediul IPJ Constanța într-un dosar penal ce vizează acuzații grave: violarea vieții private și hărțuire. La ieșirea de la audieri, suspectul a negat orice legătură cu site-ul și a declarat că nu se consideră vinovat pentru nimic.
Cauza s-a format ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală. În speță IPJ Constanța s-a sesizat cu privire la această cauză, s-a constituit acest dosar de urmărire penală care a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de violare a vieții private. Au fost audiate persoane vătămate. Site-ul, sau acest forum de discuție, a fost blocat. Rămâne să vedem, în continuare, dacă se certifică săvârșirea vreunei infracțiuni și să identificăm eventualii autori pentru că, la acest moment cercetările se efectuează față de autori necunoscuți”, a spus Viorel Teliceanu, prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
10 ani de conținut ilegal, peste 70 de milioane de vizualizări
Site-ul investigat ar fi fost activ din anul 2016 și ar fi adunat peste 70 de milioane de vizualizări, o cifră colosală ce depășește de peste trei ori populația României. Pe platformă erau postate imagini cu femei surprinse pe stradă, în magazine, în mijloace de transport sau în spații private – toate fără consimțământul acestora.
Mai grav, unele materiale proveneau din înregistrări video ale unor saloane de cosmetică, sugerând acces ilegal la sisteme de supraveghere.
Deși site-ul a fost închis recent, urmele digitale lăsate în urmă oferă indicii clare despre identitatea administratorului. Bărbatul bănuit se prezenta pe internet ca fiind din Constanța, iar în unele dintre profilurile sale online își afișa prenumele „Daniel”.
Potrivit surselor judiciare, site-ul permitea acces fără autentificare, dar peste 60.000 de utilizatori și-au creat conturi cu adrese de e-mail. De asemenea, serviciul de hosting era oferit de o companie din Statele Unite.