Ultimele stiri

PSD cere partidelor proeuropene o ședință pentru finalizarea discuțiilor pe măsurile fiscale

Sursă foto: Facebook

PSD a cerut ca partidele reprezentate în grupul de lucru de la Cotroceni pentru a trasa un program de reducere a cheltuielilor să se întâlnească pentru a finaliza pachetul de măsuri privind consolidarea bugetară.

Din respect faţă de cetăţenii români şi faţă de interesul naţional, avem cu toţii obligaţia de finaliza cât mai rapid această etapă a discuţiilor tehnice. În acest sens, PSD propune partenerilor săi de dialog o întrunire, organizată în cel mai scurt timp posibil, pentru definitivarea pachetului de măsuri fiscal-bugetare”, spune PSD, într-un comunicat oficial.

Formaţiunea arată că, aşa cum a precizat anterior, trebuie să supună consultării interne concluziile discuţiilor şi pachetul de măsuri convenit, astfel încât să poată lua decizia dacă participă sau nu la viitoarea guvernare.

În acelaşi timp, finalizarea cu celeritate a discuţiilor tehnice este necesară pentru a permite preşedintelui României să declanşeze negocierile politice pentru formarea viitoarei echipe guvernamentale, în acord cu termenele şi prevederile constituţionale”, mai spune PSD.

PSD asigură că va fi un partid responsabil şi va asigura sprijinul parlamentar pentru instalarea unui guvern funcţional, indiferent de decizia care va fi luată în urma consultărilor privind participarea la guvernare.

Indiferent de decizia care se va degaja din consultarea din partid cu privire la participarea la guvernare, PSD va fi un partid responsabil şi va asigura sprijinul parlamentar pentru instalarea unui guvern funcţional care să asigure conducerea României. De asemenea, indiferent de poziţia pe care o va avea faţă de viitorul guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru măsurile care protejează puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii sau continuarea proiectelor de investiţii productive aflate în derulare”, dă asigurări PSD.

Lasati un comentariu