Ultimele stiri

Nicușor Dan, baie de mulțime la Chișinău. Sute de oameni l-au așteptat pe președinte: „Suntem români”

Preşedintele Nicuşor Dan a făcut, marţi, o baie de mulţime la Chişinău, în cadrul primei vizite oficiale pe care a făcut-o de la preluarea mandatului. Acesta a fost însoţit de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întâmpinat la Chişinău de mai mulţi locuitori care i-au oferit flori şi i-au strâns mâna. Moldovenii au strigat: ”Nicuşor!”. Nicuşor Dan a dat mâna cu oamenii şi s-a fotografiat cu ei.

Basarabenii s-au îmbulzit să dea mâna cu Nicușor Dan, iar unii dintre ei au afirmat cu voce tare: „Suntem români”.

Aceștia au ținut să-și facă poze cu președintele României, spunând „Bun venit în Moldova!”, „Bravo!” sau „Doamna Maia Sandu, vă iubim!”.

Şeful statului a scris pe Facebook: ”Împreună suntem mai puternici!”, într-o postare cu mai multe imagini de la momentul băii de mulţime.

Preşedintele României a depus în cadrul vizitei şi o coroană de flori la „Monumentul lui Ştefan cel Mare si Sfânt.

Lasati un comentariu