Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost miercuri, 11 iunie, la IPJ Ilfov pentru semnarea controlului judiciar, după ce procurorii au prelungit măsura preventivă cu încă 60 de zile. La intrarea în sediu, fostul candidat a fost întâmpinat cu flori și scandări.
Călin Georgescu s-a prezentat în această dimineață la sediul IPJ Ilfov, unde a fost așteptat de mai mulți susținători, care scandau și fluturau steaguri tricolore. La ieșirea din sediul Poliției, fostul candidat la prezidențiale a făcut cu mâna oamenilor care îl așteptau și îi strigau numele.
Călin Georgescu este cercetat penal pentru 6 infracţiuni, printre care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false şi fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei sale electorale din 2024, când a declarat zero cheltuieli.
În cadrul măsurii controlului judiciar, Georgescu are impuse mai multe interdicții, printre care: interdicția de a părăsi țara fără încuviințarea autorităților judiciare și interdicția de a posta pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.