Ultimele stiri

Ucraina, sub un nou val de teroare aeriană – atac masiv asupra Kievului și Odesei. Forțele ruse au lovit o maternitate

Sursa foto: Операція об'єднаних сил / Joint Forces Operation

Orașele ucrainene Kiev și Odesa au fost din nou ținta unor atacuri aeriene masive lansate de Rusia în noaptea de luni spre marți, soldate cu cel puțin un mort, mai mulți răniți și pagube importante asupra infrastructurii civile, inclusiv o maternitate afectată la Odesa.

Guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper, a declarat că un bărbat de 59 de ani a fost ucis și cel puțin patru persoane au fost rănite în urma loviturilor cu drone care au vizat centrul orașului. Printre obiectivele atinse se numără o maternitate, o stație de urgență medicală și mai multe clădiri rezidențiale. Din fericire, personalul medical a reușit să evacueze maternitatea înainte ca situația să degenereze.

La Kiev, primarul Vitali Kliciko a confirmat că cel puțin patru persoane au fost rănite, iar mai multe clădiri au fost cuprinse de flăcări. Potrivit martorilor, apărătorii antiaerieni ucraineni au interceptat o parte dintre drone, dar exploziile puternice s-au auzit clar în centrul capitalei.

Atacurile vin pe fondul unei intensificări a campaniei aeriene rusești, într-un moment în care invazia declanșată de Moscova în februarie 2022 intră în al patrulea an. În noaptea precedentă, Rusia lansase un număr-record de 479 de drone explozive asupra teritoriului ucrainean, potrivit armatei de la Kiev.

Pe de altă parte, Ucraina își intensifică propriile atacuri cu drone asupra infrastructurii strategice din Rusia. Drept urmare, 13 aeroporturi rusești, inclusiv cele patru din Moscova și aeroportul din Sankt Petersburg, au fost închise temporar din motive de securitate în noaptea trecută.

Trump reia contactul cu Putin, dar negocierile rămân blocate

În ciuda unor demersuri diplomatice recente ale președintelui american Donald Trump, care ar fi reluat contactul cu omologul său rus Vladimir Putin, procesul de pace rămâne într-un blocaj profund. Kremlinul continuă să ceară cedarea teritoriilor ocupate și renunțarea Ucrainei la aderarea la NATO – cerințe pe care Kievul le consideră „ultimatumuri inacceptabile”.

În schimb, Ucraina solicită retragerea totală a trupelor ruse și garanții de securitate occidentale, inclusiv prin desfășurarea de trupe sau acorduri militare ferme.

Un nou schimb de prizonieri, unul dintre puținele semne de progres

Singurul semnal de detensionare a venit luni, când ambele părți au anunțat inițierea unui nou schimb de prizonieri de război, rezultat al unei runde de negocieri directe desfășurate pe 2 iunie la Istanbul. Se preconizează eliberarea prizonierilor grav răniți, bolnavi sau cu vârsta de până la 25 de ani, însă detaliile privind numărul militarilor implicați nu au fost făcute publice.

Reacția Kievului: „Este timpul pentru acțiuni ferme”

Rusia minte în fiecare zi despre dorința sa de pace și continuă să atace civili nevinovați. A venit timpul să impunem sancțiuni mai dure, să oferim Ucrainei sprijin militar real și să demonstrăm că democrația înseamnă forță, nu slăbiciune”, a declarat Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, într-un mesaj postat pe Telegram.

Tot el a avertizat că Rusia „nu înțelege decât limbajul forței” și a criticat voalat administrația Trump pentru „naivitate diplomatică”.

Lasati un comentariu