Ultimele stiri

Ce spune Mircea Lucescu despre varianta unei demisii

Sursă foto: captură video Facebook/Echipa națională de fotbal a României

Selecționerul echipei naționale, Mircea Lucescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că nu are de gând să demisioneze și că este hotărât să continue munca alături de tricolori.

Aici, la echipa națională, trebuie să ai curaj. Bineînțeles că voi continua. Mai am încă o șansă câștigată de această echipă”, a spus Lucescu, subliniind că accidentările multiple afectează formarea unui grup omogen.

Lucescu a criticat arbitrajul din meciul pierdut cu Austria (1-2), susținând că echipa nu ar fi trebuit să piardă. „A fost penalty clar și nici măcar nu s-a apelat la VAR”, a spus el.

În ceea ce privește pregătirea jucătorilor, selecționerul a admis că le-a oferit prea mult timp liber jucătorilor de la FCSB după câștigarea campionatului.

Au stat 12 zile în vacanță, e mult pentru un sportiv de performanță. Asta îmi reproșez.”

El a atras atenția asupra problemelor structurale: „Avem cinci jucători fără contracte. Sunt și probleme mentale. Jucătorii noștri trebuie să facă eforturi să ajungă în campionate puternice.”

În perspectiva partidei cu Cipru, Lucescu avertizează că adversarul nu trebuie subestimat: „Cine crede că va fi același Cipru ca la meciul cu 3-1 se înșală. Au jucători formidabili, ar putea evolua cu succes în campionatele europene.”

Optimist în privința calificării la Cupa Mondială, selecționerul spune că fotbalul s-a schimbat la nivel global: „Anglia bate Andorra cu 1-0. Nimic nu mai e simplu. Se poate, dar e extrem de important să câștigăm mâine.”

Lucescu și-a exprimat dorința de a avea un lot stabil și bine pregătit: „La baza performanței stă pasiunea. Arma letală în confruntări este pregătirea. Ei au nevoie de cineva care să le ofere și educație fotbalistică.”

Naționala României va juca marți, de la ora 21:45, pe Arena Națională, împotriva Ciprului, în preliminariile Cupei Mondiale.

Lasati un comentariu