Ultimele stiri

Furtuna din București a dat peste cap traficul aerian: două avioane, redirecționate către Constanța – imagini cu străzi inundate, autobuze blocate și copaci căzuți

Sursă foto: Facebook/Meteoplus

O furtună puternică a lovit municipiul București luni, 9 iunie, generând multiple probleme în infrastructura orașului și afectând serios traficul aerian și terestru. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de vreme severă imediată, iar autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT către populație.

Potrivit ANM, furtuna a fost însoțită de rafale de vânt de 60–70 km/h, descărcări electrice și cantități însemnate de precipitații, estimate la 25–40 l/mp, în funcție de zona afectată. În jurul orei 15:30, populația din București și Ilfov a primit mesaje RO-ALERT privind pericolul fenomenelor meteo.

Pompierii ISU București–Ilfov au fost solicitați să intervină pentru îndepărtarea copacilor căzuți peste străzi, autoturisme și linii de transport public, cabluri electrice rupte, dar și inundații locale în mai multe zone rezidențiale. Pe Calea Plevnei, un copac a căzut peste un troleibuz, iar în zone precum Colentina și Baicului au fost semnalate avarii la mai multe linii de tramvai și troleibuz. STB a raportat blocaje temporare pe liniile 11, 44, 21, 66, 69, 19, 23 și 27.

Trafic aerian perturbat pe Aeroportul Henri Coandă

Condițiile meteo severe au afectat și traficul aerian de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni). Cel puțin cinci aeronave nu au putut ateriza conform programului și au fost fie redirecționate, fie obligate să aștepte în aer.

Potrivit Companiei de Aeroporturi Bucureşti, cinci aeronave aşteaptă să aterizeze pe „Henri Coandă”, fiind vorba despre o cursă WizzAir de la Londra care trebuia să ajungă la 15.42 ora de aterizare, una Tarom de la Paris, programată la 15.43, una Eurowings de la Stuttgart (15.40), una Swiss de la Zurich (15.30) şi una Tarom de la Cluj-Napoca, programată să aterizeze la 15.15.

Sursa citată a menţionat că aeronava Tarom de la Paris şi cea Eurowings de la Stuttgart vor aştepta la Constanţa să treacă furtuna, iar cursa Tarom de la Cluj-Napoca va aştepta la Craiova.

Lasati un comentariu