Clipe de groază în stațiunea Mamaia, adupă ce o persoană a căzut de la înălțime, de pe o schelă situată aproximativ la etajul cinci. Din fericire, victima este conștientă și a fost transportată la spital.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 7 iunie, în stațiunea Mamaia.
Potrivit primelor informații, o persoană a căzut de la înălțime, de pe o schelă, aproximativ de la etajul 5, în apropiere de restaurantul Blue Aqua.
La fața locului a intervenit un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.
Potrivit pompierilor, persoana este conștientă și a fost transportată la Spitalul Județean Constanța pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.