Ultimele stiri

Au intrat în vigoare tarifele vamale de 50% pentru oțel și aluminiu, impuse de Trump. România, printre țările afectate

Sursă foto: X

Noile măsuri tarifare impuse de președintele american Donald Trump au intrat în vigoare miercuri dimineață, 4 iunie 2025, odată cu dublarea taxelor vamale pentru importurile de oțel și aluminiu. Astfel, tariful a crescut de la 25% la 50%, potrivit unui anunț oficial al Casei Albe.

România se numără printre statele afectate, cu exporturi de oțel și aluminiu către Statele Unite evaluate la aproximativ 500 de milioane de dolari în 2023 și 2024. Măsura, care face parte dintr-un ordin executiv aplicabil tuturor partenerilor comerciali ai SUA, exclude provizoriu doar Regatul Unit, care beneficiază de o perioadă de grație până pe 9 iulie 2025.

Am început cu 25%, dar analizând datele, am decis că este nevoie de mai mult pentru a susține industria noastră. De aceea, tariful de 50% intră în vigoare”, a declarat Kevin Hassett, consilier economic al Casei Albe, în cadrul unei conferințe dedicate sectorului metalurgic.

Administrația Trump justifică decizia prin necesitatea protejării industriei siderurgice interne, confruntată cu un declin accentuat. Cu toate acestea, un sfert din oțelul consumat pe piața americană este importat, iar principalii exportatori – Canada, Mexic și statele din Uniunea Europeană – vor resimți direct impactul.

Uniunea Europeană a reacționat prompt, exprimând „profundul regret” față de această decizie și anunțând că analizează opțiuni de retorsiune comercială. În același timp, OCDE avertizează că efectele măsurii vor fi globale.

Aceste tarife au deja efecte vizibile asupra comerțului, investițiilor și consumului. În cele din urmă, SUA ar putea fi cele mai afectate economic”, a declarat Alvaro Pereira, economist-șef al organizației, pentru AFP.

Deși unele dintre politicile comerciale aplicate de Donald Trump sunt contestate în instanță, ele rămân valabile până la pronunțarea definitivă a hotărârilor.

Lasati un comentariu