Municipiul Constanța face un nou pas important în direcția modernizării sistemului de colectare separată a deșeurilor, prin extinderea infrastructurii de insule ecologice digitalizate.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Constanța, în perioada următoare, vor fi amplasate primele 100 de module din cele 275 de eco-insule finanțate cu bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Acestea se adaugă celor 14 insule digitalizate instalate în anul 2023.
Noile insule ecologice vor avea containere separate pentru fiecare tip de deșeu: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton și vor înlocui vechile module și platforme existente. Până la amplasarea noilor insule digitalizate, de luni va începe demontarea vechilor platforme de depozitare a deșeurilor din cartierele Gară, Abator, Km 4-5, CET, Poarta 6, Inel I, Inel II, zona centrală, Peninsulă, Casa de Cultură, Tomis III, Tomis Nord, Faleză Nord și Tomis Plus.
Insulele ecologice sunt compuse dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea separată a deșeurilor, protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat și dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate.
Amplasarea insulelor ecologice va crea premisele unui management sustenabil al deșeurilor prin reintroducerea în circuitul de producție a materialelor reciclabile și va contribui la reducerea cantității de deșeuri reziduale depozitate la groapa de gunoi.
Vă reamintim că achiziția pentru proiectul „Achiziția de insule ecologice digitalizate” a fost realizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, proiectul fiind finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență”, transmite Primăria Constanța.