Horia Constantinescu, președintele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, a fost vineri, 30 mai, în control în Tabăra Năvodari și pe faleza aferentă, pe care a descris-o ironic ca aparținând unei „stațiuni europene” administrate într-un mod inacceptabil și haotic.
Tabăra (?!), Năvodari și faleza unei stațiuni europene administrată de ceva legat de activitatea sindicală. Pare Asia”, a transmis Horia Constantinescu după control.
În urma constatărilor din teren, Horia Constantinescu a anunțat că CJPC va demara o serie de verificări riguroase în Tabăra Năvodari și pe faleza stațiunii. Cei care funcționează fără documentație legală ar urma să se confrunte cu sancțiuni severe și chiar cu suspendarea activității.
Vom proceda la verificări. Vom aplica sancțiuni și sigur vom opri activitatea celor fără autorizații. Trist este că statul român vede diferit abordarea ‹‹unitară››”, a mai spus președintele CJPC.
Constantinescu a acuzat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) că „autorizează dughene fără autorizație de construire pentru că nu știu să o citească”, iar despre administrația locală din Năvodari a spus că „nu comunică în aceeași limbă” cu ANSVSA, o situație care, potrivit lui, este generalizată la nivel național.
Unii zic STOP, alții GO! Cetățenii sunt confuzi sau profită de confuzia creată!”, a adăugat Constantinescu.
Horia Constantinescu a ironizat turismul practicat în zonă, în contrast cu imaginea unei stațiuni moderne, europene
Cetățenii sunt confuzi sau profită de confuzia creată! Mimăm (ca stat) respectarea propriilor exigențe! Vrem turism de dugheană lângă hoteluri de lux, umbrite de blocuri! ‹‹Să mănâncă și gura lor… Se vrea și ei patroni›› Ce dacă nu au actele în regulă…de peste 20 de ani”, a conchis șeful CJPC Constanța.