Ultimele stiri

Procurorii au extins urmărirea penală împotriva lui Călin Georgescu. Pentru ce este acuzat fostul candidat la prezidențiale

Sursă foto: Facebook/Călin Georgescu

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru ”promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, marţi, că procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a PICCJ a dispus extinderea urmăririi penale faţă de persoana care face obiectul cercetărilor pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002.

În ordonanţa de extindere a urmăririi penale, s-a reţinut că, în cadrul unei emisiuni de televiziune, pe 16 mai 2025, în intervalul orar 20:00 – 21:00, la o oră de maximă audienţă, persoana menţionată a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare propagate de către Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare, şi de către mareşalul Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război prin hotărârea nr. 17 din 17 mai 1946 pronunţată de Tribunalul Poporului, prin imitarea comportamentului şi dialogului acestora. Prin această conduită ar fi dat de înţeles publicului că susţine ideile fasciste şi legionare pe care le-au avut Corneliu Zelea Codreanu şi mareşalul Ion Antonescu”, a arătat Parchetul.

Marţi, Călin Georgescu a fost chemat la audieri la PICCJ, de unde a ieşit după aproximativ 20 de minute.

Luni seară, fostul candidat la alegerile prezidenţiale a anunţat că se va retrage din viaţa politică şi că va rămâne un observator al vieţii publice şi sociale. El a precizat că se va concentra asupra familiei sale, care are nevoie de linişte şi sănătate. Georgescu a mai anunţat că nu va conduce niciun partid politic şi nici nu va crea o platformă politică.

Lasati un comentariu