Președintele României, Nicușor Dan, se va întâlni miercuri cu liderii tuturor partidelor parlamentare pentru prima rundă de consultări privind formarea unui nou Guvern. Întâlnirile, care vor avea loc la Palatul Cotroceni, sunt programate în intervalul 09:00–20:00, fiecare formațiune având alocate câte o oră și jumătate pentru discuții.
Chiar dacă sunt organizate, ele sunt informale și vor continua. Scopul este de a identifica o majoritate parlamentară care să poată susține un guvern capabil să își asume reformele necesare”, a declarat Nicușor Dan, marți dimineață, în fața locuinței sale.
Consultările vin la doar două zile după ce Nicușor Dan a depus jurământul în fața Parlamentului, în cadrul unei ceremonii solemne în care a subliniat importanța stabilității guvernamentale și asumării unor reforme fiscale profunde. „Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară. Este, de asemenea, esențial ca această majoritate să își asume reformele fiscale de care România are nevoie”, a spus șeful statului.
Reacțiile partidelor: PSD vine cu un set propriu de propuneri economice
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul va merge la consultările de la Cotroceni cu un set de măsuri economice proprii, elaborate de echipele tehnice din partid. Totodată, Grindeanu a subliniat că social-democrații au „linii roșii” peste care nu sunt dispuși să treacă în negocieri.
Nu putem fi de acord cu subfinanțarea autorităților locale, cu reducerea investițiilor în infrastructură sau cu tăierea veniturilor românilor. Acestea sunt elemente esențiale pentru noi și nu vom face compromisuri în aceste privințe”, a declarat Grindeanu la Antena 1.
El a precizat că în ultimii ani, veniturile românilor au crescut semnificativ, iar orice măsură care ar putea inversa această tendință este inacceptabilă pentru PSD.
Salariul minim a crescut cu 75%, pensia medie cu aproape 80%, iar salariul mediu cu peste 50%. Nu vrem să revenim la măsuri de austeritate”, a punctat liderul social-democrat.
În ceea ce privește infrastructura, Grindeanu a avertizat că reducerea investițiilor ar pune în pericol proiecte majore deja începute:
În acești ani am reușit să construim aproape 400 de kilometri de autostradă, în mare parte cu fonduri europene. Este vital să continuăm acest ritm.”
Urmează zile decisive
Întâlnirile de miercuri vor reprezenta doar prima etapă din procesul de formare a noului Executiv. În funcție de rezultatul discuțiilor, președintele Nicușor Dan va desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru, cu misiunea de a forma o echipă guvernamentală și de a obține votul de încredere al Parlamentului.
Președintele a insistat, în discursurile sale recente, că procesul de formare a Guvernului trebuie să reflecte responsabilitate și viziune pe termen lung.
Nu va fi despre trecut. Este despre viitorul imediat al României. Nu este despre calcule politice, ci despre interesul național. Sunt convins că românii vor evalua în consecință”, a transmis șeful statului.