Ultimele stiri

CONSTANȚA. Un tată și-a dat viața în încercarea de a-și salva fiul, Mihai este plâns acum de familie! Fiul a fost scos din apă de un polițist

Un bărbat de 44 de ani din județul Constanța și-a pierdut viața duminică, după ce a sărit în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră pentru a-și salva fiul de 9 ani, care căzuse accidental în apă.

Incidentul s-a petrecut în zona canalului, într-un perimetru periculos, unde accesul este interzis persoanelor neautorizate. Potrivit martorilor, familia ieșise la plimbare pe malul canalului, ignorând avertismentele privind pericolul. La un moment dat, copilul s-a dezechilibrat și a căzut în apă. Tatăl a sărit imediat după el pentru a-l salva.

Le-am spus să nu meargă în zona respectivă pentru că e foarte abruptă, dar nu au înțeles”, a declarat un martor, pentru observatornews.ro

.Același martor a sunat la 112 după ce l-a văzut pe tată aruncându-se în apă.

Copilul a reușit să se agațe de stufăriș până la sosirea echipelor de salvare și a fost transportat de urgență la spital, fiind în afara oricărui pericol. Însă tatăl său a fost înghițit de curenții puternici.

După mai bine de două ore de căutări, scafandrii militari au reușit să-l găsească, dar, din păcate, manevrele de resuscitare au fost fără succes.

Autoritățile au deschis mai multe anchete pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Tot duminică, o altă tragedie a avut loc pe litoral: trupul neînsuflețit al unei femei a fost descoperit în zona stabilopozilor din stațiunea Costinești.

Lasati un comentariu